Italia: Bărbat român denunțat, se masturba în parc, în fața tinerelor femei care treceau prin zonă

Carabinierii din Frata Polesine, provincia Rovigo, au denunțat în stare de libertate un bărbat român de 50 de ani rezident în zonă, acesta fiind acuzat de înfăptuirea de acte obscene într-un loc public, după ce mai multe persoane s-au plâns că l-au văzut masturbându-se în parcul public din localitate.

Conform ziarului local Rovigo Oggi, bărbatul se masturba în fața tinerelor femei care treceau prin parc, acest episod obscen repetându-se de mai multe ori în ultimele zile din luna iunie a acestui an.

Sâmbătă, 30 iunie 2018, românul de 50 de ani a fost prins în flagrant de carabinieri, după ce o femeie s-a prezentat la unitatea locală a carabinierilor și a denunțat faptele acestuia. În urma percheziției, militarii au găsit asupra bărbatului și un cuțit de tip briceag, fiind astfel acuzat și pentru port ilegal de arme albe.

Aviz amatorilor

Potrivit articolului 527 din Codul Penal italian, „oricine execută acte obscene într-un loc public sau deschis sau expus publicului, riscă o amendă administrativă între €5.000 și €30.000. Se aplică sentința de închisoare de la patru luni la patru ani și șase luni dacă infracțiunea este comisă în interiorul sau în imediata vecinătate a locurilor frecventate frecvent de minori și dacă acest lucru duce la posibilitatea ca aceștia să asiste la actul obscen”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol