Italia: Grup de infractori români, acuzat de furturi și tâlhării. 5 bărbați arestați

Cinci bărbați de naționalitate română au fost arestași și duși la închisoarea San Vittore din Milano, dar și la cea din Monza și Vicenza, iar alți șase au fost acuzați de complicitate în urma unei acțiuni a poliției italiene care a permis recuperarea unei mari cantități de bunuri furate, în special îmbrăcăminte de lux și accesorii.

Carabinierii din Bassano del Grappa (Veneto) au efectuat investigații complexe și au acționat în cadrul operațiunii denumită „Seven Gold”. Cercetările au început încă din 2015 când grupul de infractori români, foarte bine organizat, a comis o serie de furturi în zona orașului Milano și împrejurimi.

La momentul respectiv, agenții italieni au reușit să strângă mai multe probe dar nu suficiente care să-i conducă la autorii furturilor sau să obțină rezultate semnificative în cadrul anchetei. Materialul adunat a reprezentat o sursă importantă pentru anchetarea unui alt furt al aceluiași grup de infractori, o tâlhărie care a avut loc de această dată într-o unitate comercială din provincia Vicenza unde doi angajați, sub amenințarea armelor de foc, au fost legați și încuiați într-un dulap, în timp ce infractorii sustrăgeau bunurile din cadrul unității.

Grup de infractori români arestați în Italia, polițiștii au efectuat zeci de percheziții în urma cărora s-au găsit produse furate în valoare de mii de euro. Foto: tviweb

Au fost examinate de autorități peste 100 de sisteme de supraveghere video, care au permis identificarea vehiculelor utilizate de infractori. În decursul cercetărilor care au dus la identificarea românilor care făceau parte din grupul de tâlhari, polițiștii au descoperit că hoții tocmai se pregăteau să efectueze un alt atac. Ei deja începuseră să își pună în aplicare un furt în dauna unui binecunoscut om de afaceri din Milano și intenționau să dea o spargere atât la unitatea comercială a acestuia, cât și la locuința sa. Infractorii instalaseră un dispozitiv GPS sub mașina italianului cu scopul de a-i urmări mișcările și se pare că plănuiau chiar un sechestru de persoană.

Conform site-ului tviweb, Autoritatea Judiciară italiană a reușit să intervină la timp și să emită mandate de arest pe numele românilor:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
  • Ștefan Săndel, născut la Galați, pe data de 13 iunie 1980, rezident la Milano.
  • Tomoiagă Valentin, născut la Borșa, pe data de 22 octombrie 1990, rezident la Sorenga.
  • Cazacu Cristi Adrian, născut la Galați, pe data de 20 ianuarie, rezident la Milano.
  • Tănase Sorin Alexandru, născut a Pechea, pe 14 iulie 1980, rezident la Milano.
  • Dancu Eduard-Dănuț, născut e 9 septembrie 1989, rezident la Milano.

Alți șase români sunt cercetați.

Polițiștii au efectuat zeci de percheziții în urma cărora s-au găsit produse în valoare de mii de euro. Se continuă cercetările pentru a se stabili dacă aceeași infractori sunt responsabili și pentru alte furturi care au avut loc în zonă.

Distribuie acest articol