Italia: Bătrână închisă în cușcă, bătută și insultată într-un cămin de bătrâni. Trei femei românce în arest la domiciliu

Șapte persoane care lucrau într-un cămin de bătrâni din localitatea italiană Roccagorga, provincia Latina, dintre care trei sunt femei de naționalitate română, au fost puse sub arest la domiciliu după ce carabinierii au descoperit că țineau o bătrână închisă în cușcă, într-o cameră din azil, fără servicii igienice și pe care o mai și loveau, umileau și insultau în mod frecvent.

Operațiunea carabinierilor denumită „Cușca” a început după ce rudele bătrânei au depus plângere la autorități pentru a denunța modul în care aceasta este tratată, relatează ziarul italian Il Gazzettino. Imediat după denunț, militarii au început interceptarea convorbirilor telefonice din interiorul azilului dar și înregistrările audio și video, din care au reieșit oribilele tratamente aplicate bătrânei. Un fragment din aceste înregistrări poate fi văzut aici.

„Episoade de autoritarism și violență comise de proprietar și de angajații căminului, în detrimentul oaspeților vârstnici cu posibilități limitate de mișcare”, transmit carabinierii cu referire la ceea ce au descoperit în cursul anchetei. Mai mult, femeia bătrână în cauză, victima multora dintre aceste episoade, era „practic obligată să trăiască doar în spațiul limitat al propriului pat, datorită unor bare metalice aplicate care formau o cușcă în adevăratul sens al cuvântului”, mai adaugă autoritățile.

Potrivit avocatului acuzării, „femeia bătrână găzduită în azil a fost încuiată de mai multe ori cu cheia în propria sa cameră, cameră care era și lipsită de servicii igienice.” Femeia era adesea „trasă de păr” și era „pălmuită, îmbrâncită și insultată la greu”, mai spune avocatul.

Judecătorul pentru anchete preliminarii de la Tribunalul din Latina, Pierpaolo Bortone, a dispus arestul la domiciliu atât pentru titularul căminului de bătrâni și soția sa, cât și pentru cinci angajate, dintre care trei sunt femei de cetățenie română.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Azilul a fost închis și pus sub sechestru, bătrânii care erau găzduiți acolo fiind mutați în alte structuri din zonă, mai scrie sursa citată.

Distribuie acest articol