Italia: Bebeluș român scăpat de mamă din brațe în timp ce îl alăpta

Într-un incident tragic, petrecut în localitatea Annico, din provincia Cremona, un copil român în vârstă de 18 luni a alunecat din brațele mamei sale în timp ce era alăptat și a căzut pe scările casei, lovindu-se cu capul de ciment.

Conform agenției de știri ANSA, copilul a fost transportat de urgență cu elicopterul la spitalul Papa Giovanni XXIII din Bergamo, unde a fost internat în stare critică.

După incident, carabinierii au început o anchetă, colectând mărturiile celor trei persoane (mama, tatăl și o rudă) care se aflau în casă în momentul accidentului.

Conform primelor relatări, mama își alăpta copilul ținându-l în brațe în timp ce stătea pe scări.

La un moment dat, copilul a făcut o mișcare neprevăzută și a căzut, lovindu-se cu capul de o treaptă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Impactul a fost atât de puternic încât copilul și-a pierdut cunoștința și toate încercările rudelor de a-l resuscita au fost zadarnice. Serviciile de urgență au fost alertate în jurul orei 22:20.

În urma evaluării stării copilului, a fost solicitat de urgență un elicopter medical, care l-a transportat la spitalul Papa Giovanni XXIII din Bergamo. La sosire, copilul se afla în comă și a fost internat în secția de reanimare.

Din fericire, după câteva ore de comă, medicii au reușit să-l readucă la viață.

Niciunul dintre membrii familiei prezenți la momentul producerii gravului accident nu a fost învinuit până acum de ceea ce s-a întâmplat.

Distribuie acest articol