Italia: Bebelușul de 6 luni al unei românce a fost sechestrat de o conațională pentru a obliga-o să se prostitueze

Copilul de numai 6 luni al unei tinere românce a fost sechestrat de o femeie de aceeași naționalitate, care locuiește în localitatea italiană Latina din Lazio, cu scopul de a obliga-o pe mama acestuia să se prostitueze și să dea toți banii grupării de proxeneți din care aceasta din urmă făcea parte.

Potrivit Latina Today, tânăra mamă româncă era obligată de un grup de infractori să-și vândă corpul clienților pe stradă, între Roma și Latina, iar de fiecare dată când se opunea era bătută de cei care o exploatau. Pentru a convinge-o să se supună proxeneților, o membră a grupului infracțional, S.M., în vârstă de 28 de ani și de cetățenie română a ajuns chiar să sechestreze copilul victimei.

Polițiștii au găsit-o pe S.M. într-o rulotă parcată în curtea centrului de ajutor Al Karama, situat în cartierul Borgo Bainsizza din Latina, iar în interiorul rulotei se afla și copilul sechestrat. Femeia a fost pusă sub arest cu acuzația de sechestru de persoană, iar copilul, care se afla în stare bună de sănătate, a fost redat mamei. Aceștia au fost mutați ulterior într-o structură secretă pentru a fi protejați de gruparea de proxeneți.

Centrul de ajutor unde a fost găsit copilul sechestrat alături de femeia română. Foto: Latina Today

Sunteți victimă sau martor la scene de violență asupra femeilor?

Vă reamintim, ca de obicei, datele de contact ale instituțiilor din Italia la care trebuie să apelați pentru a denunța astfel de cazuri de violență și/sau exploatare a femeilor, înainte ca acestea să se transforme în tragedie, fie că sunteți victimă sau sunteți doar martor:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
  • Telefono Rosa – 06 3751 8282;
  • Dipartimento per le Pari Opportunità (Guvernul Italiei) – Telefon: 1522;
  • Carabinieri: telefon 112;
  • sau vă adresați la cea mai apropiată unitate de carabinieri/poliție din localitatea dumneavoastră.
Distribuie acest articol