Italia: Cade de la balcon, de la o înălțime de 6 metri. Femeie română în stare gravă la spital

O femeie română în vârstă de 40 de ani din Jesi, provincia Ancona, se află în stare gravă la spital după ce a căzut de la balconul casei sale din via San Francesco, marți dimineață, 21 mai, în jurul orei 10:30.

Se pare că femeia, care lucrează ca îngrijitoare, era singură acasă în momentul căderii și că soțul ei era la muncă. După un zbor de aproximativ 6 metri – potrivit Ancona Today – a căzut pe spate provocând un zgomot care a alarmat vecinii. Ieșiți în curtea interioară a clădirii de locuințe au văzut corpul femeii românce care zăcea la pământ. Au chemat de urgență ambulanța, iar medicii s-au declarat îngrijorați de starea gravă în care au găsit-o pe conaționala noastră. Victima era inconștientă și nu dădea semne de viață.

Femeia, aflată în comă, a fost transportată cu elicopterul în cod roșu la secția de urgență a spitalului regional Torrette din Ancona unde a fost supusă tuturor controalelor necesare. În urma acestora, medicii au declarat că abia starea sa va fi una stabilă, va trebui să suporte o operație chirurgicală delicată.

Interogați, vecinii româncei noastre s-au declarat îngroziți de ceea ce s-a întâmplat și nu înțeleg ce a putut cauza incidentul care ar fi putut avea urmări tragice. Carabinierii de la unitatea din Jesi anchetează cazul.

Distribuie acest articol