Italia: Cade de pe un zid înalt de 5 metri. Femeie română la spital, în condiții grave

O tânără femeie română în vârstă de 30 de ani este spitalizată în condiții grave, după ce a căzut de pe un zid, de la o înălțime de 5 metri. Femeia a fost transportată cu elicopterul la spitalul Torrette din Ancona. Nu se știe încă dacă s-a întâmplat în mod accidental, dacă femeia a amețit, s-a dezechilibrat și a căzut sau a fost rezultatul unui gest dramatic din partea româncei noastre.

Totul s-a petrecut la Civitanova Alta, sub ochii trecătorilor, miercuri dimineață, 15 mai, în jurul orei 8:30. Femeia s-a apropiat de zidul înalt sub care se întinde o culme a dealurilor care împrejmuiesc Civitanova Alta și a căzut în gol. În cădere, corpul său s-a lovit de mai multe ori de zid, scrie cronachemaceratesi.it.

Despre cum s-a petrecut totul povestește pentru sursa citată, Adriana, vânzătoarea de la chioșcul de ziare din apropiere: „Am văzut fata asta care era așezată pe zid, dar avea un comportament ciudat, se legăna înainte și înapoi, mie mi-a lăsat impresia că avea gânduri negre. Până să înțeleg eu ce este cu ea, a căzut de partea celaltă, la început s-a ținut de zid cu mâinile, eu am început să strig după ajutor, dar dânsa și-a dat drumul să cadă.”

Când vânzătoarea de la chioșcul cu ziare și bărbatul de la magazinul cu flori au alergat de partea cealaltă a zidului, femeia română era la pământ dar în viață. La sosirea personalului medical de pe ambulanță și la un prim control al medicilor s-a constatat că suferise fracturi la picioare și la bazin, ea a fost transportată cu elicopterul la spitalul din Ancona.

La fața locului s-au prezentat și carabinierii de la unitatea din Civitanova pentru a verifica dacă este vorba de un incident sau de un gest voluntar al femeii. În jurul orei 7:00 tânăra se afla la secția de Urgențe din Civitanova, de acolo a plecat pe neașteptate și s-a îndreptat spre Civitanova Alta unde s-a petrecut incidentul. Militarii fac cercetări pentru a înțelege cu ce scop se afla femeia la secția de Urgență și încearcă o reconstituire cât mai detaliată a cazului care pentru puțin nu s-a transformat într-o targedie.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Civitanova Alta – locul unde s-a produs incidentul. Foto: Cronache Maceratese
Distribuie acest articol