Italia: când politica de birou dă greș, se activează politica străzii. Românii și grupul #rezist Milano

Grup civic de natură reacționistă născut în urma mișcărilor de stradă din ultima perioadă, #rezist Milano adoptă o politică proprie, de acțiune concretă, adevărat democratică. În prezent este unul dintre cele mai active grupuri protestatare din diaspora.

Astfel, la mii de kilometri depărtare, românii din nordul Italiei sunt solidari cu cei din țară pentru a-și striga nemulțumirile, pentru a-și manifesta în mod pașnic dezacordul cu hotărârile și deciziile clasei politice care guvernează în prezent România, țară în care mulți dintre ei se vor întoarce, țară în care trăiesc părinții, rudele sau chiar copiii lor.

Cine sunt, ce fac, cum acționează românii din #rezist Milano, ne-a spus Brad Lucian, membru al acestei comunități:

Sunt lucruri puțin cunoscute, suntem obișnuiți ca presa, din păcate și cea românească de Diaspora, să promoveze altfel de personaje, altfel de acțiuni. Se spune că în Diaspora nu ar fi lideri sau că nu ar fi persoane capabile să se transforme în purtători de mesaj. Nimic mai fals, ei sunt, există, numai că fața le este luată și suntem obișnuiți din păcate cu asta, cu personaje care mai de care, cu fel de fel de interese, care în mare parte urmăresc cam aceeași finalitate și anume foamea de recunoaștere publică.

Ei, oamenii ăștia de aici, de la Milano, îmi place să cred că sunt puțin mai diferiți, de aia ne cam ocolesc diferiții autoproclamați reprezentanți sau membri ai diferitelor partide românești din Italia. Oamenii ăștia s-au săturat de vorbe, au văzut incapacitatea celor ce-și doresc să-i „reprezinte” în a veni cu soluții colective. Și s-au decis să se ajute singuri. (…)

E vorba de oameni care au conștientizat că suntem diferiți. Că avem simpatii politice proprii, că avem viziuni politice diferite, că avem nivele de educație diferite, că avem limite în ceea ce înseamnă întelegerea lucrurilor. Aceste situații sunt „dezbătute” în ultima vineri din fiecare lună, într-un ambient relaxant, un club mai exact, nu de fițe, oricine își permite, în inima capitalei lombarde, Milano. Analizăm diferitele forme de democrație, de la cea de tip Agora sau piețele publice din Atena, la cele de tip Sparta, autocratice. De la cele de tip „republica” practicată în cetatea Romei, la cele mai moderne de tip francez sau american. De la mecanica cuantică, la teoria relativității. De la mari filosofi greci, romani, germani, la cei pe care-i cunoaștem cu toții, un Noica, Liiceanu, Cărtărescu, Pleșu, Cioran etc. De la legislație la evenimente culturale și cam tot ceea ce implică filosofia de viață a românului.

Oameni cu diferite preocupări, creativi, cu idei și proiecte inovatoare care încearcă să întreprindă și altfel de acțiuni. Astfel, în prima sâmbătă din fiecare lună ne întâlnim într-un cadru relaxant unde încercăm să înființăm o bibliotecă proprie și o cinematecă. Bine, proiectul e mult mai stufos, întins pe mai multe etape, își propune chiar să se autofinanțeze în al treilea an.

Dar și aici sunt probleme, ca peste tot de altfel. Ne lovim, deseori, de incapacitatea noastră a tuturor de a lucra în echipă, de a elabora o strategie pe termen lung. Bineînțeles că sunt și oportuniști sau oameni care încearcă să deturneze scopul acestor acțiuni. Nu suntem străini în ceea ce înseamnă majoritatea asociațiilor din Italia sau așa ziselor filiale de partid controlate în scop electoral, de aceea preferăm să facem pași mărunți.

De vreun an și ceva ieșim în stradă în semn de solidaritate cu românii din Piața Victoriei

Am mai spus asta, rolul nostru nu încetează odată cu exprimarea votului mai ales că suntem, îmi place să cred asta, o democrație ce tinde să se consolideze. Dezbatem săptamânal, pe diferite grupuri, despre modificările legislative ce au ca scop imixtiunea politicului în actul de justiție. Adevărat, mulți nu înteleg cum e cu legile astea, cu principiul separației puterilor în stat, principii obligatorii ale unui stat ce se vrea democratic.

Așa s-a născut și grupul #rezist Milano, subliniez, nu suntem constituiți formal, nu ne dorim să ne transformăm în justițiari

E un grup fără lideri, vin oameni de la sute de km distanță. De ce vin? De ce protestează? Pentru că-și doresc ca cei din țară să se bucure de prosperitatea de care ei se bucură aici.

Nu suntem naivi, știm că Italia nu e tocmai un exemplu în ceea ce înseamnă respectarea drepturilor civile. Dar dacă ne uităm la starea infrastructurii, a spitalelor, a respectului funcționarului față de om, suntem la ani lumină. Nu fac parte din categoria celor ce hulesc aceasta țară, (Italia, n.r.)  nu m-am simțit niciodată discriminat, am avut acces la informații cum au avut și italienii. Puteam să-mi iau demult cetățenia, nu am făcut-o… încă. Nu fac parte nici din categoria celorlalți care-și urăsc compatrioții și de care se rușinează atunci când îi întâlnesc prin diferite cercuri. Nu suntem nici mai frumoși, nici mai urâți, nici mai proști, nici mai inteligenți, nici mai infractori, că tot e la modă subiectul, nici sfinți în comparație cu alte popoare. Suntem așa cum trebuie să fim, probabil, suntem acolo unde istoria ne-a adus.

Problemele României le stim cu toții, am plecat majoritatea datorită acelorași lipsuri de natură economică de cele mai multe ori

Suntem mai mult sau mai puțin informați, știm prea bine că în ziua de astăzi cine controlează informația dictează orânduirea „naturală” a lucrurilor. Dar, efectele deciziilor politice le simțim, le simt cei dragi rămași acasă, cu toții, mai mult sau mai puțin.

Ne dorim schimbarea clasei politice, dar în ziua votului ne pierdem încrederea, mi s-a întâmplat și mie de nenumărate ori. E greșită această abordare, nu e asta soluția. Adevărat, nici nu prea am fost atrași de programele de guvernare propuse de alte forțe politice decât cele cu care ne-am obișnuit. Dar se pare, încet-încet, firav, unii chiar au înțeles că e nevoie de o altă abordare. Avem nevoie de politicieni curajoși. Unii spun că avem o problemă de educație, alții că ar trebui să fim educați pornind de la reguli, nu știu, uitându-mă la alte popoare văd exemple numeroase în acest sens. Noi nu avem nici rigurozitatea germanului, nici spiritul de luptător al grecului, nici experiența în ale democrației ca francezii -leagănul democrațiilor occidentale. Ei au avut mari teoreticieni în acest sens, nu insist nici pe filozofii greci sau romani, mi-ar lua ore să-i înșir și au reușit să transpună în practică aceste principii. Bineînțeles că nici o societate nu e perfectă, nicăieri nu miroase numai a parfum, dar măcar ăștia au mers înainte.

Politicianul român – avid și guvernat doar de interese personale

Vedem zilnic controverse pe aceste teme, chiar și pe platformele de socializare, dar, din păcate, niciodată nu reușim să ne punem de acord asupra unor principii generale, făcând și contribuind astfel la perpetuarea aceleiași specii de politician – avid și guvernat doar de interese personale. Se spune că politica e „arta negocierii și a compromisului”, asta până îmbrăcăm haina politicianului. Respectăm principiul doar dacă duce la propășire proprie. Avem și experiența negativă a ultimilor ani, aceste evenimente au fost mai degrabă, sau au dat posibilitatea mai degrabă altor oportuniști să speculeze momentele respective.

Toate astea puse sub umbrela „justițiarului” din noi, ne fac să renunțăm la frustrările transmise prin intermediul tastaturii și să mergem să strigăm în piață.

Acolo se câștigă sau se pierde o democrație…