Cum trăiesc copiii emigranților români care lucrează pe câmpurile din sudul Italiei, români care în cele mai multe cazuri locuiesc în barăci, în mijlocul câmpurilor? „Și eu merg la școală” este un reportaj-anchetă, un film document, realizat de jurnaliștii italieni Carmelo Riccotti La Rocca și Martina Chessari pe tema exploatării părinților și a abandonului școlar al fiilor imigranților, lucrători agricoli din localitățile siciliene.
Ancheta video se concentrează în principal pe argumentul școlarizării copiilor imigranților, un serviciu care din păcate, este în continuare garantat doar unora dintre ei. Dar activitatea jurnaliștilor este, de asemenea, o călătorie în câmpurile dispersate din Vittoria și Acate, un film care documentează cum trăiesc și locuiesc imigranții în condiții aproape inumane și condițiile de exploatare la care sunt supuși, victime ale exploatatorilor italieni și de foarte multe ori chiar ale altor români.
„A fost odată ca niciodată… ”
„A fost odată ca niciodată o fetiță care împreună cu mama și cu tatăl său, au plecat departe, în pădure pentru a căuta ceva de mâncare. Apoi părinții au decis ca fetița să meargă la școală… și fetița era tare fericită!” Aceasta este una dintre numeroasele povestiri ale unei fetițe românce aduse în Italia de către părinții veniți în căutarea unui rost și a unei vieți mai bune dar care au nimerit în rețeaua de exploatare a forței de muncă și a „caporalatului” din sudul Italiei. În povestile copiilor este prezentă întotdeauna pădurea, ca un obstacol insurmontabil, de netrecut, precum și căutarea constantă a hrănii. Mereu în căutarea hrănii și mereu greu de găsit! Câte unul dintre acești copii adaugă în povestirile lor școala ca o piatră de hotar importantă, o cucerire și o speranță de schimbare.
Cum trăiesc muncitorii agricoli români la Acate și Vittoria
Acate este la doar câțiva pași distanță de orașul Vittoria, iar între cele două localități din sudul sicilian, pe malul mării Mediterane, se întind câmpuri cu mii și mii de sere agricole care reprezintă cea mai importantă sursă economică pentru acest teritoriu.
Acate, ca și Vittoria, sunt legate de cazurile de cronică legată de „caporalat”, aici vin mii de familii românești care trăiesc apoi în umbră, de care nu se știe nimic, nu se aude nimic, cu excepția faptului că trăiesc în barăci plătite paradoxal ca niște case normale și că toți membri familiei lucrează în serele agricole din împrejurimi. Intrarea în acele zone locuite de muncitorii români este foarte dificilă, povestesc jurnaliștii italieni, casele-barăci sunt ascunse, de pe drumurile principale este imposibil să le vezi, iar pentru a ajunge la ele trebuie să traversezi kilometri întregi de întinderi de sere și câmpuri. Într-o astfel de casă trăiesc uneori și mai mult de 10 inși, părinți cu copii, familii întregi care împart un spațiu mic și neadecvat condițiilor de viață decente creșterii, formării și educării copiilor lor.
În jurul acestor case-barăci este multă mizerie, lipsește apa, curentul electric și serviciile esențiale. Facilitățile sunt plătite separat, iar deja chiria medie a locuințelor este de 300/400 de euro. Dacă se dorește lumină și apă, chiria poate ajunge la peste 500 de euro în aceste case aflate departe de oraș și de civilizație.
Băile, cam peste tot, sunt situate în afara caselor și în cele mai fericite cazuri au dimensiunea de unul pe doi metri și mai mereu sunt murdare și indecente.
Exploatarea românului de către român
Legătura dintre proprietarul serelor și muncitor este caporalul, care poate fi italian, unul de prin partea locului, dar de multe ori poate să fie și un român care recrutează direct muncitorii în România și cu promisiunea unui loc de muncă bine plătit îi aduce în Sicilia. El este cel care dimineața merge să ia lucrătorii din case pentru a-i duce la muncă și de la care primește câte 5 euro de persoană pentru acest serviciu.
„Dacă ne simțim rău și avem nevoie să mergem la spital sau să ne facem niște analize la Vittoria sau la Ragusa” – spune o româncă – „îl sunăm și ne duce el cu mașina dar îl plătim pentru asta, ajungem să îi dăm până la 50 de euro numai ca să ne ducă.” Adela, (nume de fantezie), nu are încă 18 ani, dar este însărcinată și are nevoie de vizite medicale continue.
Școlarizarea copiilor familiilor românești, piatră de hotar către o viață mai bună
Silvia are 11 ani și nici măcar nu știe ce înseamnă copilărie, este încă doar o fetiță dar trebuie să aibă grijă de casă și să gătească pentru întreaga familie atunci când se întoarce de la școală. Nu vrea să se întoarcă în România, ci să rămână în Italia și să meargă la școală pentru a deveni coafeză sau poate chiar profesoară. Pentru ea și pentru alți copii ai muncitorilor români școala reprezintă piatra de hotar care va face diferență față de viața pe care sunt obligați să o facă și speranța pentru un viitor mai bun. Unii dintre ei, din păcate nu toți, fac parte dintr-un proiect finanțat de Biserica Valdese realizat de Cooperativa Proxima, proiect menit să încurajeze școlarizarea copiilor familiilor românești care lucrează în câmpurile dintre Vittoria și Acate. Una dintre primii care au înțeles importanța proiectului și a deschis ușile unei școli acestor copii, a fost Vittoria Lombardo, director al Institutului GIovanni XXIII din Vittoria. „În acest moment” – spune Vittoria Lombardo – „avem 16 copii de la 3 la 14 ani, pe cei mai mici i-am înscris la grădiniță în timp ce pentru cei mai mari am creat o clasă primară și una gimnazială.”
Copii mici, responsabilități mari
„Suntem conștienți” – spune Michele, un asistent social – „că există sute de copii români și de alte naționalități pe care nu-i cunoaștem și care stau acasă, nu merg la școală dar cu puținele noastre mijloace de transport facem tot ce putem.” Activitatea lui Michele nu se limitează doar la a transporta copiii la școală și înapoi acasă, dar de-a lungul anilor a reușit să câștige încrederea familiilor lor, încercând să-și dea seama dacă au nevoie de ceva anume, cum ar fi hrană, îmbrăcăminte, sau să îi însoțească la spital. „Copiii doresc să meargă la școală și sunt perfect integrați. Doar că uneori există câteva probleme care pot fi reprezentate de faptul că nu au bani de buzunar să-și cumpere o gustare, sau trebuie să aibă grijă acasă de frații mai mici ca ei în timp ce părinții sunt la muncă, în câmp. Vorbesc despre unii copii care nu au mai mult de 12 ani dar care au responsabilitatea de a avea grijă de la frații lor mai mici”, povestește Michele.
De ce oare vor toți să devină polițiști, sunt conștienți de nedreptățile din jurul lor?
În fiecare dimineață, copiii urcă în microbuzul pus la dispoziție de cooperativa Proxima cu un ritual perfect, fiecare are propriul său loc dar și ambiția să stea lângă șofer, un privilegiu acordat fiecăruia, pe rând. Drumul către școală este, de asemenea, un moment pentru a înțelege dificultățile acestor copii, fiecare dintre ei are de spus o poveste dacă stai să îi asculți. Marea majoritate a băieților spun că atunci când vor fi mari doresc să devină polițist sau carabinier în timp ce fetele au alte vise, dar cu toții își doresc un viitor liniștit aici, în Italia.
Caritas, punct de sprijin și de ajutor
Mulți dintre acești copii au fost apoi integrați în activitățile extrașcolare, datorită asociației Caritas. Marina Acate, în timpul iernii arată ca un deșert, toate casele sunt închise și pe stradă e pustiu, nu-i nimeni în afară de muncitorii de la serele agricole. Copiii au nevoie de activități care să complementeze programul școlar iar programul Caritas este un punct de referință pentru ei și nu numai. Aici, la doar câțiva pași de mare, Caritas acționează ca un centru de consiliere, dar, de asemenea, ca punct de referință pentru distribuirea produselor alimentare, îmbrăcăminte, asistență medicală și juridică.
În fiecare săptămână, la sediul Caritas vine un medic care vizitează pe cei care au nevoie. „Efectuăm” – spune Vincenzo La Monica, responsabilul cu imigrarea de la Caritas din Ragusa – „circa 20 de vizite pe săptămână, cele mai multe probleme de sănătate sunt legate de condițiile de viață și de muncă, cum ar fi bronșita, dar ceea ce ne preocupă cel mai mult este că am fost martorii multor cazuri de malnutriție, copiii sunt prost hrăniți, este un fenomen despre care crezusem că nu mai poate fi vorba aici, în Italia.”
Implicarea autorităților este primordială
„Individuarea românilor care locuiesc în aceste zone”, spune Peppe Scifo, secretar al CIGIL Ragusa, „nu este deloc ușoară, pentru că aceste familii vin aici fără să treacă prin oraș de multe ori, sunt duși direct în mediul rural. Acum, cu legea „anti-caporalatului” avem mai multe posibilități la dispoziție dar este nevoie de o acțiune mai intensă din partea organismele administrative, cum ar fi Inspectoratul de Muncă și INPS.” De fapt, în ultimele câteva luni, Poliția Provincială și Carabinierii au efectuat diverse operațiuni menite să contracareze caporalatul. Câteva controale efectuate de ofițerii de poliție în colaborare cu Inspectoratul Muncii au scos la lumină câteva situații de exploatare a muncitorilor, a forței de muncă, cu lucrători plătiți la negru, cu salarii de mizerie, forțați să locuiască în case care le ofereau doar acoperișul de deasupra capului.
Speranța și dreptul de a visa, nu li-l poate lua nimeni!
În perioada reportajului efectuat de jurnaliștii italieni, copiii români au fost implicați într-o activitate în care prezentau o piesă de teatru numită „Serrenentola”, o parafrazare a basmului, unde un prinț se îndrăgostește de o mică fetiță română ce lucra într-o seră schimbându-i radical viața. O poveste care dă speranță și dorește să fie un stimulent pentru acești copii care, la urma urmei, doresc să se bucure de un drept fundamental: să fie copii ca toți ceilalți.
Prezentarea filmului-anchetă va avea loc luni, pe 20 noiembrie, la ora 18:00, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Drepturile Copiilor, la Vittoria, Chiostro delle Grazie.
Printre cei care vor lua cuvântul, vor fi: Giuseppe Scifo (CGIL Ragusa), Vincenzo la Monaca (Caritas Ragusa), Michele Mililli (Cooperativa Proxima) și Vittoria Lombardo (președintele Institutului Giovanni XXIII Vittoria).
Sursa informativă, text, foto și video: Ondaiblea
