Italia: Două avioane pline cu pasageri, la un pas de a se ciocni. Unul ateriza, celălalt se pregătea de decolare

Două avioane, unul care ateriza și celălalt care se pregătea de decolare, au fost la un pas să se ciocnească în mod violent pe pista unui aeroport din Italia, provocând astfel o tragedie uriașă.

Dramaticul eveniment s-a petrecut în urmă cu aproape un an, dar a fost făcut public de autoritățile italiene abia în urmă cu câteva zile, relatează ziarul italian Il Messaggero.

Aeroportul Tessera din Veneția a fost scena unui posibil accident aviatic, la data de 18 octombrie 2022, accident care a fost evitat în ultimul moment, conform unor informații publicate recent pe site-ul Agenției Naționale pentru Siguranța Zborului din Italia. Documentul descrie evenimentul ca fiind o „gravă inconveniență”.

Cele două avioane implicate erau un Airbus A321, deținut de compania aeriană Iberia și având la bord 203 pasageri, și un Boeing 737, deținut de Ryanair, cu 174 pasageri în aeronavă.

În jurul orei 11:10 de la acea dată, avionul Iberia, care venea de la Madrid, se apropia de Veneția și urma să aterizeze pe pista cu numărul 4 dreapta a aeroportului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pe aceeași pistă însă, se afla deja aeronava Ryanair, care se pregătea în acele momente să decoleze.

Din nefericire, din cauza unei schimbări de tură în turnul de control și datorită unei erori umane a unui controlor, care a conectat greșit căștile, comunicarea dintre turnul de control și avioane a fost compromisă, se arată în raportul instituției menționate mai sus.

Deși controlorul de trafic aerian a autorizat Ryanair să decoleze, avionul Iberia nu a primit mesajul și a continuat să se apropie de pistă.

La numai 9 kilometri distanță de pistă, controlorul a realizat că avionul Ryanair nu decolase încă și comunicarea nu funcționa corect.

În acel moment, piloții Ryanair, conștienți de iminenta coliziune, au încercat să contacteze avionul Iberia, dar fără succes.

În final, la ora 11:15, după ce turnul de control a reușit să stabilească o comunicare eficientă și a emis de două ori comanda de „go-around” (renunțare la aterizare) pentru avionul Iberia, un dezastru de proporții a fost evitat.

Avionul Iberia a crescut imediat altitudinea, retrăgându-se la 1.500 de metri distanță de pistă, în timp ce aeronava Ryanair a reușit să decoleze în siguranță. Ulterior, piloții Iberia au aterizat fără probleme.

Conform raportului Agenției Naționale pentru Siguranța Zborului, cauzele acestui incident se datorează în mare parte „factorului uman”.

Greșeala crucială a fost conectarea eronată a căștilor. De asemenea, vizibilitatea redusă din acea zi ar fi putut împiedica avionul aflat în apropiere să observe celălalt avion de pe pistă la timp.