Italia: Elicopter decolat după 28 de ore de la apelul de ajutor al unui excursionist. Caz comparat cu cel al Alexandrei

Un student francez la Roma, Simon Gautier, în vârstă de 27 de ani, este căutat de șapte zile în zona stâncoasă a provinciei Salerno, după ce a sunat la 118 spunând că și-a fracturat picioarele și nu știe exact unde se află. Autoritățile s-au mobilizat târziu după apelul său de ajutor, iar cazul este comparat cu cel din România, de la Caracal.

Tânărul francez, aflat singur într-o drumeție de-a lungul traseului Sentiero della Molara, lângă Policastro, a căzut într-o râpă fracturându-și ambele picioare. Înainte ca telefonul său să se închidă, a reușit să sune la numărul de urgențe sanitare 118, dar elicopterul a decolat abia la 28 de ore după apelul de ajutor primit de la tânărul excursionist.

După șapte zile de căutări Simon încă nu a fost găsit, iar cazul său este comparat de jurnaliștii italieni cu cel al Alexandrei, adolescenta de la Caracal sechestrată și ucisă până la sosirea autorităților: „Un caz care amintește de trista poveste a Alexandrei, românca de 15 ani care după ce a fost răpită a sunat la numărul de urgență. Dar poliția a sosit 19 ore mai târziu, când era prea târziu”, scriu cei de la Euronews Italia.

Iată transcrierea apelului către 118 a lui Simon Gautier, înainte ca telefonul său să se închidă:

Simon Gautier: „Mă puteți ajuta? Am căzut și mi-am rupt ambele picioare.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Operatorul de la 118: „Îmi puteți spune mai mult sau mai puțin în ce zonă vă aflați?”

Simon Gautier: „Nu știu. Am plecat din Policastro în dimineața asta, cam de pe-acolo. Intenționam să mă întorc spre Napoli, așa că nu știu.”

Elicopterul de căutare a decolat însă după 28 de ore de la apelul telefonic, tânărul excursionist încă nu a fost găsit

Familia și prietenii lui Simon, la o săptămână după dispariția sa, solicită autorităților italiene și franceze mijloace adecvate de căutare. În momentul de față participă la căutări elicoptere și drone, precum și echipe de speologi și voluntari. Dar teritoriul este vast și abrupt, cu pereți stâncoși și cu prăpăstii la malul mării.

Pentru Delphine, mama lui Simon Gautier, nu este suficient, ea cere Italiei și Franței să trimită salvatori instruiți pentru căutări în munți la mare altitudine. „Avem nevoie de mai mult ajutor, au trecut deja șapte zile de la apelul fiului meu și el nu a fost găsit. Este insuportabil ceea ce se întâmplă!”, a spus ea la un post de radio francez.

Simon Gautier și Alexandra Măceșanu
Distribuie acest articol