Femeie română violată într-un spital din Italia. Unitatea sanitară a încercat să ascundă faptul

- Conținut sponsorizat -

O femeie română în vârstă de 55 de ani, a declarat că a fost victima unui viol într-un spital din provincia Salerno (Campania).

Femeia susține că a fost costrânsă să suporte o violență sexuală în timpul spitalizării sale, din partea unui lucrător socio-sanitar, angajat al unității respective. Unitate care a încercat să ascundă ceea ce s-a întâmplat.

Autoritățile investighează faptele, iar din puținele informații despre acest caz asupra căruia anchetatorii mențin confidențialitatea absolută, se știe că violența pe care o acuză conaționala noastră a avut loc miercuri, 4 iulie.

După două zile de la viol, în momentul când românca a fost demisă din unitatea sanitară respectivă, a mers la secția de urgență a spitalului din Agropoli unde a fost vizitată de un medic ginecolog. Medicului și lucrătorilor sanitari de acolo, le-a spus întreaga poveste. Au fost informați carabinierii companiei locale, sub comanda căpitanului Francesco Manna.

S-a demarat o anchetă, iar femeia română a fost nevoită să se supună unor noi investigații de specialitate, de această dată la spitalul San Luca din Vallo della Lucania. Violența a fost confirmată: femeia prezenta unele lacerații intime, după cum s-a constatat de medicii ginecologii de la ambele spitale unde românca a fost supusă testelor, ceea ce confirmă ipoteza unui viol.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ancheta este în curs de desfășurare, informează site-ul vocedistrada.