Italia: Un grup de muncitori agricoli români culeg gratis legume și le dăruiesc celor care nu-și permit să le cumpere

Un grup de lucrători agricoli români care fac parte dintr-o cooperativă a unei conaționale din Castelvortuno, provincia Caserta (Campania), sunt lăudați de presa din Italia pentru că în aceste zile, când întreaga populație este obligată la carantină, ei merg pe câmp și culeg legume și verdețuri pentru a le dărui familiilor care nu își permit să le cumpere.

Jurnaliștii de la Fanpage Napoli prezintă inițiativa unei femei românce pe nume Sandra, președinta cooperativei Agromania din Castelvolturno, care se ocupă cu furnizarea de mână de lucru în domeniul agriculturii. Sandra a contactat proprietarii de terenuri agricole pe care îi cunoaște și le-a propus această inițiativă, de a culege în mod gratuit legume și a le dărui familiilor care nu-și permit să le cumpere în această perioadă de criză. Mai mulți proprietari de ferme au răspuns afirmativ.

Împreună cu muncitorii de la cooperativa sa, toți de naționalitate română, Sandra merge în aceste zile pe câmp, culege salată, „broccoletti”, ridichi, fasole fava și le donează oricui are nevoie, având în vedere că această criză Coronavirus a lăsat multe persoane fără venituri sau fără posibilitatea de a ieși să-și cumpere de mâncare. Muncitorii români, toți cu mască, mănuși și respectând distanța între ei, duc cu mașina lăzile pline cu legume și verdețuri la primăria din localitate, de unde vor pleca spre casele oamenilor care au nevoie, italieni și străini, fără deosebire de naționalitate.

«Vă amintiți de români, toți niște hoți, pe care din păcate nu îi putem expulza pentru că sunt comunitari? Vă amintiți bine?” – scriu italienii de la Fanpage. „O spuneam în urmă cu doar câteva luni, într-o perioadă suverană și xenofobă, când ne ghidam pe sloganul „mai întâi italienii” (prima gli italiani). Acum ne ajută ei pe noi. Ei, cei exploatați, cei care atunci când le merge bine câștigă 30 de euro pe zi pentru 12 ore de muncă, fără contribuții și fără alte indemnizații. Dar acum, la vreme grea de nenorociri și jale, vor să ne ajute, vor să mulțumească acestei țări, chiar dacă nu este patria lor.»

Sandra este în Italia de 18 ani. Ea a declarat jurnaliștilor de la sursa citată că se simte acum, după atâta timp, un pic italiană, dar mai mult decât orice „ființă umană”!

UP SERVICE DESPĂGUBIRI