Italia: i-a furat mașina dar după ce l-au prins pe hoț, reacția proprietarului i-a uimit chiar și pe carabinieri

Reacția unui pensionar italian față de cel care i-a furat mașina în după-amiaza zilei de marți, 5 decembrie 2017, i-a uimit atât pe carabinieri, cât și pe jurnaliștii italieni.

Faustino Pennacchio, 78 de ani

Faustino Pennacchio, 78 de ani, rezident în localitatea Darfo Boario Terme din provincia Brescia, a parcat automobilul său Renault Clio, care are la bord peste 250.000 de kilometri, în apropierea unei agenții de asigurări și a lăsat cheile în contact. Când s-a întors în parcare, mașina sa dispăruse, relatează ziarul Brescia Today.

Pensionarul a depus imediat plângere la carabinieri și în câteva ore autoritățile au reușit să-l identifice pe infractor, care se afla încă la volanul mașinii și pe care l-au arestat, fiind vorba de un bărbat italian de 55 de ani din localitatea Bassa Valle Camonica.

Surpriza apare, însă, când carabinierii l-au anunțat pe bătrân că i-au recuperat mașina furată, reacția sa punându-i și puțin în dificultate pe carabinieri.

„Dacă a furat o mașină veche ca a mea, înseamnă că avea multe greutăți. Aș vrea să-l ajut”, a declarat pensionarul pentru televiziunea locală TeleBoario.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

După ce le-a mulțumit carabinierilor pentru că i-au recuperat mașina, Faustino Pennacchio i-a întrebat pe aceștia dacă hoțul trece printr-o perioadă plină de dificultăți, declarând că ar fi dispus să-i dea și ceva bani chiar.

„Voiam să-l ajut dar carabinierii mi-au spus că nu pot face asta”, a încheiat bătrânul.

Distribuie acest articol