Italia: Îngrijitoare română acuzată că maltrata bătrânii dintr-un azil declarată nevinovată. Alte 3 îngrijitoare condamnate

Carmen Bordea, în vârstă de 31 de ani, lucra ca îngrijitoare la azilul de bătrâni Villa Franca situat pe via Erato din Rimini când pe numele ei și a altor trei colege, precum și pe numele administratorului structurii, a fost deschisă o anchetă în care erau acuzați cu toții de maltratarea a cinci bătrâni internați în azilul respectiv. Luni, 9 decembrie 2019, conaționala noastră a fost declarată nevinovată în tribunal, în timp ce colegele ei au primit pedepse între 24 și 32 de luni de închisoare.

Ancheta a început în luna iunie 2018 când o altă îngrijitoarea angajată la azilul de bătrâni respectiv, o femeie de naționalitate străină, sătulă fiind de abuzurile colegelor sale și-a depus demisia, apoi a denunțat totul la carabinieri. După denunț, scrie presa locală, femeia s-a întors în țara sa de origine, dar autoritățile italiene au dat startul unei anchete, iar carabinierii au instalat camere de supraveghere video ascunse în interiorul azilului pentru a aduna dovezi împotriva îngrijitoarelor violente.

În următoarele două luni, mai exact iulie și august, camerele de filmat au surprins peste 150 de scene de violență din partea angajatelor asupra celor 5 bătrâni pe care trebuiau să-i îngrijească, toți peste 80 de ani și patru dintre ei cu invaliditate parțială. Palme peste cap, lovituri în zona corpului, insulte și amenințări verbale din partea lucrătoarelor erau la ordinea zilei pentru pensionarii internați acolo, iar totul se întâmpla cu buna știință și chiar în prezența administratorului azilului, un bătrân italian de 78 de ani pe nume Benito Rosa.

Azilul a fost pus sub sechestru la terminarea anchetei, bătrânii au fost mutați în altă parte, iar administratorul și cele patru angajate au fost denunțați și trimiși în judecată pentru faptele lor. Între timp, în luna februarie a acestui an, Benito Rosa a decedat, dar procesul a continuat împotriva celor patru îngrijitoare puse sub acuzare: Quispe Soto – în vârstă de 38 de ani și originară din Peru; Maia Kvaviashvili – 51 de ani, din Georgia; Maria Carlotta Re – 51 de ani, de cetățenie italiană și Carmen Bordea – 31 de ani, de cetățenie română.

În dimineața zilei de ieri, judecătorul Vinicio Cantarini de la Tribunalul din Rimini a pronunțat sentința în acest proces, iar Quispe Soto a fost condamnată la 2 ani și 8 luni de închisoare, Maia Kvaviashvili la 2 ani și 4 luni și Maria Carlotta Re a primit 2 ani de închisoare drept pedeapsă. Carmen Bordea în schimb a fost declarată nevinovată, judecătorul constatând în urma procesului și în baza dovezilor adunate de carabinieri că femeia română nu a participat alături de celelalte colege la maltratarea pensionarilor.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol