Isabela Timpu, o româncă din Italia care ne oferă o frumoasă poveste de abnegație și tenacitate

O poveste frumoasă de abnegație, tenacitate și determinare cea a româncei Isabela Timpu, în vârstă de douăzeci și doi de ani, membră a Federației italiane de sporturi de iarnă paralimpice, care duminică, 4 februarie, la Artesina, în provincia Cuneo, a câștigat Cupa Italiei la slalom gigant.

„În realitate, eram singura care participam la întrecerea asta” – a mărturisit cu simpatie Isabela pentru Valsusa Oggi – „pare puțin exagerat să vorbim despre victorie, nu era o sarcină dificilă să-mi bat adversarii, pentru că nu aveam nici unul”.

Isabela (în centru) în timpul concursului „Coppa Italia” la Artesina

Cea mai dificilă bătălie a Isabelei Timpu a avut loc însă acum 6 ani când a trebuit să lupte împotriva unei boli în urma căreia i-a fost amputat piciorul stâng. „Dar am început să schiez trei ani în urmă iar la concursuri am început să merg de anul trecut.”

Apoi continuă: „În perioada 22-24 februarie, voi fi în Austria pentru a participa la un  slalom gigant și unul special, dar ceea ce vreau cu adevărat este să ajung la un punctaj bun în finala Cupei Italiene programată pentru luna aprilie pe Monte Cimone”.

- Continuarea articolului după publicitate -
Isabela Timpu (dreapta), sursa foto: Valsusa Oggi
Isabela Timpu, sursa foto: Valsusa Oggi

Isabela a venit în Italia cu familia în anul 2004, când era doar o copilă, acum este studentă universitară la „Scienze Internazionali dello Sviluppo e della Cooperazione”, iar despre integrarea ei povestește: „În Italia m-am integrat destul de bine și dacă nu o spun eu, mulți nu înțeleg că vin din România, cred că numele meu este de origine sardă”.  Faptul că Isabelei îi lipsește un picior, nu constitue o dificultate ca această tânără româncă să-și urmeze visurile și să trăiască viața pe care și-o dorește: „Cu excepția unui episod neplăcut, în care am fost privită și ridicularizată de niște băieți mai mari la școală, diversitatea mea nu a reprezentat niciodată o dificultate în relația cu ceilalți. Trăiesc ca orice fată de vârsta mea. Nu-mi e dor de nimic, sunt autonomă și fericită, conduc și mașina”.

Absența concurenților în concursurile de schi face ca Isabelei să îi lipsească entuziasmul: „Adesea, persoanele cu dizabilități nu au dorința de a se implica în acest sport. Schiul este un sport dificil în multe feluri, nu numai din punct de vedere economic. Poate este mai ușor să mergi la piscină, aproape de casă. De când mi-am pierdut piciorul am încercat să-mi recuperez autonomia, îi am pe părinții mei care mă susțin, și mi-am propus să duc o viață cât mai satisfăcătoare. Iar schiul mă ajută foarte mult să-mi ating acest obiectiv. Înaintea fiecărui concurs am o grămadă de emoții dar dorința de a fi prima și de a câștiga, nu mă abandonează niciodată!”

O lecție de viață și de pozitivitate din partea Isabelei Timpu care ne demonstrează că fericirea în viață este fundamentată pe experiențele bazate pe bucurie, mulțumire, pe disponibilitatea de a ne îmbunătăţi anumite aspecte din viaţa noastră. Pentru că se poate zbura și fără aripi, așa cum Isabela a învățat să zboare pe pista de schi doar cu un singur picior câștigând întâi de toate cea mai importantă întrecere din viața sa: cea cu ea însăși!

Susține publicația noastră!
CrystalDENT Milano CrystalDENT Milano

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate