Italia: mamă româncă disperată, fostul soț a plecat în România cu fetițele lor și acum sunt de negăsit

O mamă româncă din Italia, în vârstă de 29 de ani și care este rezidentă în localitatea Imola, se află în pragul disperării în aceste zile din cauză că fostul său soț, cetățean român și el, a plecat cu cele două fetițe ale lor în România și acum nu mai poate fi contactat nicicum. Bărbatul trebuia să se întoarcă în Italia cu copiii în urmă cu 5 zile, scrie Bologna Today.

Tânăra mamă a fost căsătorită cu un bărbat român în vârstă de 39 de ani și au două fetițe împreună, una de trei ani și cealaltă de cinci ani. Căsnicia lor s-a destrămat cu timpul, cei doi s-au separat, iar în această vară fetițele, cu acordul mamei lor, au plecat cu tatăl în România pentru a petrece vacanța împreună.

Pe 22 august însă bărbatul român trebuia să se întoarcă împreună cu fetele în Italia, la Imola, așa cum s-au pus de acord încă dinainte de plecarea lor în țară, dar au trecut patru zile deja și nici urmă de bărbat sau de fetițe. Mama fetițelor a încercat în repetate rânduri să-l contacteze sau să dea de urma fostului soț, dar acesta este de negăsit, iar despre fetițe nici atât nu poate afla nimic.

În cursul zilei de luni, 26 august 2019, conaționala noastră a mers la carabinieri pentru a-l denunța pe fostul soț, iar aceștia au început verificările de rigoare și vor da startul unei anchete în colaborare cu Poliția Română pentru a le găsi pe fetițe. Tatăl lor ar putea fi acuzat astfel de răpirea și reținerea minorelor în afara țării de rezidență a acestora, care este Italia.

Ce prevede legea italiană în astfel de cazuri?

Conform art. 574 bis din Codul Penal italian, cu excepția situației în care fapta constituie o infracțiune mai gravă, oricine răpește un minor de la părintele care își exercită răspunderea părintească sau de la tutorele, conducându-l sau reținându-l în străinătate împotriva voinței aceluiași părinte sau tutore, împiedicând exercitarea integrală sau parțială a răspunderii părintești, se pedepsește cu închisoare de la unu la patru ani.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Dacă faptul prevăzut la primul paragraf este comis împotriva unui copil care a împlinit vârsta de paisprezece ani și cu acordul acestuia, se aplică închisoare de la șase luni la trei ani.

Dacă faptele menționate la primul și al doilea paragraf sunt săvârșite de un părinte în detrimentul copilului minor, condamnarea atrage suspendarea exercitării responsabilității părintești.