Manifestări religioase şi culturale la hramul Parohiei Ortodoxe Române din Alcamo în Sicilia

Credincioșii ortodocși români din mai multe zone ale Siciliei au participat în zilele de 19 şi 20 februarie 2019 la hramul Parohiei „Sfântul Ierarh Leon al Cataniei” – Alcamo. În seara zilei de 19 februarie a fost organizată după slujba Vecerniei o procesiune. Programul liturgic din ziua hramului a fost urmat de vernisajul expoziţiei de fotografie „Rădăcini”, organizată în contextul Anului omagial al satului românesc în Patriarhia Română, se arată într-un comunicat trimis pe adresa redacției noastre.

Biserica „San Vito” a Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Ierarh Leon al Cataniei” din Protopopiatul Ortodox Român Sicilia a găzduit în zilele de 19 şi 20 februarie 2019 o serie de manifestări religioase şi culturale. Acestea au fost organizate cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în cinstea ocrotitorului parohiei amintite, sărbătorit în calendarul Bisericii Ortodoxe pe 20 februarie.

Manifestări religioase şi culturale la hramul Parohiei Ortodoxe Române din Alcamo în Sicilia. Foto: Constantin Ciofu

În seara zilei de marţi, 19 februarie, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de părintele Nicolae Chilcos, protopop al Protopopiatului Sicilia, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte părintele Martinian Epure de la Parohia Ortodoxă Română Palermo, părintele Dănuţ Băcăuanu de la Parohia Ortodoxă Română Canicatti, părintele Răzvan Morgoci de la Parohia Ortodoxă Română Siracusa, părintele paroh Petru Tărăboi şi diaconul Marian Toşu. Numeroși credincioși din Provincia Trapani, din mai multe parohii ortodoxe românești din Sicilia, dar și invitați din România s-au rugat în cadrul acestei slujbe.

Manifestări religioase şi culturale la hramul Parohiei Ortodoxe Române din Alcamo în Sicilia. Foto: Constantin Ciofu

Atmosfera de rugăciune a fost completată de inimile calde ale oamenilor, de lumina lumânărilor şi a candelelor, dar şi de cântările deosebite ale privegherii. Părintele protopop Nicolae Chilcos, care păstoreşte Parohia Ortodoxă Română Ragusa, şi-a exprimat bucuria pentru că a participat la prima slujbă din cadrul Zilelor Parohiei Ortodoxe Române Alcamo, apreciind prezenţa numeroasă a credincioşilor ce şi-au manifestat dragostea faţă de Biserica lui Hristos. La rândul său, preotul paroh Petru Tărăboi a mulţumit soborului pentru că a slujit Vecernia unită cu Litia şi tuturor celor prezenţi.

Manifestări religioase şi culturale la hramul Parohiei Ortodoxe Române din Alcamo în Sicilia. Foto: Constantin Ciofu

Pelerinaj în cinstea Sfântului Ierarh Leon

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pentru a-l cinsti într-un mod aparte pe Sfântul Ierarh Leon, Vecernia a fost urmată de o procesiune pe străzile din jurul Bisericii „San Vito”. În faţă au mers sfintele icoane şi prapurii, iar pe tot parcursul acesteia românii ortodocşi au ţinut lumânări aprinse şi au intonat mai multe cântări religioase. În pelerinaj a fost purtată şi icoana ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Macarie de la Saharna, Basarabia.

Manifestări religioase şi culturale la hramul Parohiei Ortodoxe Române din Alcamo în Sicilia. Foto: Constantin Ciofu

Numeroşi credincioşi din Alcamo şi din ale părţi ale Siciliei, dar şi invitaţi italieni, au participat atât la slujbă cât şi la procesiune. În acelaşi timp, s-au rostit ectenii pentru pacea întregii lumi, pentru sănătatea clerului şi a credincioşilor şi pentru toate cele de folos mântuirii sufletului. După ce s-a intrat în biserică, cei prezenţi au fost miruiţi şi au primit litie. Prin grija enoriaşilor harnici şi buni, în faţa sfântului locaş a avut loc o agapă frăţească în cadrul căreia s-au servit bucate tradiţionale româneşti.

Manifestări religioase şi culturale la hramul Parohiei Ortodoxe Române din Alcamo în Sicilia. Foto: Constantin Ciofu

„Am rămas impresionat de slujba din această seară şi mai ales de cântările religioase pe care le-au cântat preoţii. M-am bucurat mult să văd că oamenii au venit în număr mare să-l serbeze pe Sfântul Ierarh Leon, ocrotitorul nostru. Biserica noastră din Alcamo este deosebit de importantă pentru noi, pentru că aici vorbim aceeaşi limbă şi îl primim pe Mântuitorul Hristos în cadrul Sfintei Liturghii”, a spus Silviu Pavel, un adolescent care locuieşte în Alcamo alături de părinţii lui de mai bine de 15 ani. În ziua hramului, s-au oficiat Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi.

Manifestări religioase şi culturale la hramul Parohiei Ortodoxe Române din Alcamo în Sicilia. Foto: Constantin Ciofu

Vernisajul expoziţiei de fotografie „Rădăcini”

În aşezământul social-filantropic al Parohiei Ortodoxe Române Alcamo a avut loc apoi vernisajul expoziţiei de fotografie „Rădăcini”. Cei 12 fotografi din Iaşi, Botoşani, Ploieşti şi Braşov au expus 30 de imagini ce au ca subiect credinţa ortodoxă, tradiţiile şi preocupările din satul românesc.

Manifestări religioase şi culturale la hramul Parohiei Ortodoxe Române din Alcamo în Sicilia. Foto: Constantin Ciofu

Despre lucrările expuse a vorbit Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi:

„Fotografiile din această expoziţie au fost realizate în ultimii ani în câteva sate din ţara noastră, în diferite anotimpuri. Autorii lucrărilor au selectat imaginile cu foarte multă atenţie, acceptând invitaţia de a expune la Alcamo atât pentru românii de aici, cât şi pentru italienii care doresc să-şi facă o idee despre satul românesc autentic. Chipurile şi scenele surprinse de autori sunt deosebit de sugestive, în spatele fiecărei imagini existând de obicei o poveste. Îmi doresc ca prin intermediul acestor fotografii şi al albumului editat cu acest prilej să retrăiţi anumite momente ce vă leagă de rădăcini. Aproape toţi românii din afara graniţelor ţării, cu excepţia celor care s-au născut în străinătate, sunt legaţi de satul românesc prin părinţii, bunicii sau străbunicii care ne-au dat viaţă şi ne-au crescut”.

Manifestări religioase şi culturale la hramul Parohiei Ortodoxe Române din Alcamo în Sicilia. Foto: Constantin Ciofu

La rândul său, părintele protopop Nicolae Chilcos a urmărit cu atenţie cele 30 de fotografii şi a mărturisit că multe dintre ele îi aduc aminte de perioada frumoasă a copilăriei şi de oamenii dragi. De asemenea, s-a referit la costumele populare ce se regăsesc în câteva fotografii şi la diferitele manifestări ce au ca scop păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti. Amintim că cele 30 de fotografii din expoziţia „Rădăcini” sunt semnate de următorii artişti fotografi: Florin Aioanei, Mihaela Ajităriţi, Florin Andrei, Nicu Apostu, Andrei Baciu, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Dan Colisnic, Vlad Dumitrescu, Ovidiu Porohniuc, Cristian Vidraşcu şi Cristina Zaharia.

Distribuie acest articol