Italia: Microbuz care se-ndrepta spre România circula pe contrasens pe autostradă, șofer român lăsat fără permis

Era în jurul orei 09:00 de sâmbătă, 14 decembrie 2019, când centrala Poliției Rutiere din localitatea italiană Genova a început să primească mai multe apeluri de la șoferi terorizați ce semnalau prezența unui microbuz alb care circula pe contrasens pe autostrada A10. Microbuzul, condus de un șofer român, avea la bord 7 pasageri care se îndreptau spre România.

Potrivit ziarului La Stampa, microbuzul intrase pe A10 în apropiere de Genova și a parcurs pe contrasens doar o bucată din autostrada respectivă, ca mai apoi să intre pe A26 și să circule pe sensul corect de mers. Între timp însă, șoferii care au văzut microbuzul circulând pe contrasens s-au speriat și au alertat imediat autoritățile, iar microbuzul a fost oprit de polițiști apoi pe A26.

Agenții de poliție au constatat că la volanul microbuzului se afla un șofer rezident în România, cu inițialele S.I. și în vârstă de 49 de ani, iar în mașină cu el se mai aflau alte 7 persoane. Toți pasagerii veneau din Franța și se îndreptau spre România, mai scrie sursa citată.

Șoferului român i-a fost suspendat imediat permisul de conducere, urmând să-i fie interzis să mai conducă pe teritoriul Italiei, iar microbuzul a fost pus sub sechestru administrativ pe o perioadă de trei luni.

Distribuie acest articol