Italia: moldoveancă de 55 de ani împinge o româncă pe scări în jos, apoi îi fură telefonul

S-a întâmplat într-un bloc de pe via del Lavoro din localitatea italiană Castel Maggiore, provincia Bologna, unde o femeie moldoveancă a agresat o femeie de origine română, a împins-o pe scări în jos, apoi i-a furat telefonul.

Conform celor relatate de Bologna Today, V.T., în vârstă de 55 de ani și originară din Republica Moldova, se afla sub efectul alcoolului când a agresat-o pe femeia română, a cărui inițiale sunt D.R. și are 45 de ani. După ce a agresat-o pe conaționala noastră și a împins-o pe scări, femeia moldoveancă i-a furat telefonul și a fugit.

Găsită de carabinieri după câteva ore, agresoarea încă se mai afla sub influența alcoolului. În acest moment se află sub arest la domiciliu, în așteptarea unei sentințe din partea judecătorului pentru acuzația de jaf. Femeia română a suferit în urma agresiunii răni care se vor vindeca în circa 5 zile, mai scrie sursa citată.

Distribuie acest articol