Italia – otrava din galantar: ouă contaminate cu un insecticid otrăvitor puse în vânzare în supermarket-urile italiene

Scandalul ouălor contaminate a ajuns și în Italia. Un lot de omlete congelate germane având urme de insecticid fipronil a fost retras din circuitul comercial la Milano, iar în două firme italiene au fost găsite ouă contaminate, transmite AFP.

Omletele proveneau de la grupul german Kagerr și au fost distribuite în Italia de alt grup, a informat un responsabil din regiunea Lombardia luni seară, 21 august.

El a precizat că 127 de eșantioane din acest lot contaminat au fost retrase de pe piață, dar alte 117 au fost deja vândute consumatorilor.

La rândul său, Ministerul italian al Sănătății a anunțat luni că două eșantioane din cele 114 analizate în ultima săptămână pentru a căuta urme de fipronil s-au dovedit pozitive.

Aceste două eșantioane proveneau de la un atelier meșteșugăresc de paste cu ouă situat în provincia Roma și de la un centru pentru ambalarea ouălor pentru sectorul aprovizionării situat la Ancona, pe coasta Mării Adriatice, a declarat pentru agenția italiană Agi un responsabil din cadrul Ministerului Sănătății.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cu siguranță, ouăle testate la Ancona nu sunt de origine italiană, a precizat acesta. Originea ouălor utilizate în atelierul de paste este în curs de verificare, a mai spus el.

Fipronilul, un insecticid utilizat curent pentru animalele de companie puricilor, acarienilor și căpușelor, este interzis în tratarea în UE a animalelor destinate consumului, informează Agerpres.