Italia – pensionarii primesc în aceste zile a patrusprezecea pensie anuală: „la quattordicesima”

Începând de sâmbătă, 1 iulie și până luni, 3 iulie, persoanele care primesc pensie în Italia, vor intra în posesia unei plăți anuale suplimentare: „la quattordicesima” sau „a patrusprezecea pensie”, informează repubblica.it

Un număr de 3,5 milioane de persoane pensionate, care au prestat o muncă de stat, privată sau autonomă, care au ajuns la 64 de ani și al căror venit anual total nu depășește 13,049.14 euro, vor primi o plată anuală suplimentară care variază între 336 și 655 euro.

Pentru cei care au un cont deschis la Poșta Italiană suma suplimentară a fost acreditată începând de sâmbătă, 1 iulie, iar pentru persoanele care au cont la alte instituții bancare suma va fi primită în conturile respective începând de luni, 3 iulie, împreună cu plata pensiei lunare.

Pentru a primi această plată suplimentară, nu este necesară nici o intervenție din partea pensionatului, acesta nu trebuie să facă nici un fel de cerere, Institutul Național de Previdență Socială (INPS) va credita suma în contul persoanei îndreptățite, în mod automat.

Valoarea pe care o persoană pensionată o primește ca fiind „a patrusprezecea” pensie anuală va fi cuprinsă între 336 și 655 de euro, în funcție de venit și anii de contribuții. Va fi plătită în fiecare an în luna iulie. O vor primi toți cei care au împlinit 64 de ani și al căror venit anual total nu depășește € 13,049.14 euro. Cine are un venit personal de până la 752 de euro brut pe lună (€ 9,786.86 pe an), va avea o sumă mai mare de 30% în comparație cu anii precedenți iar cei care primesc între 752 și 1.003 de euro pe lună (13,049.14 pe an), o vor primi pentru prima dată.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pensionarii cu venituri de până la 9786.86 € pe an, sau aproximativ 752 de euro pe lună, vor primi:

  • 437 € dacă au până la 15 ani de contribuții;
  • 546 de euro, dacă au de la 15 la 25 de ani de contribuții;
  • 655 € dacă au peste 25 de ani de contribuții.

Pensionarii care au un venit între 9786.87 € și 13,049.14 € anual, vor primi o sumă variabilă de:

  • 336 de euro (în cazul în care au până la 15 ani de contribuții);
  • 420 de euro (pensionarii care au între 15 și 25 de ani de contribuții);
  • 504 € (cu mai mult de 25 de ani de contribuții.

Dreptul la plata suplimentară anuală a pensiei, „la quattordicesima”, îl au și lucrătorii comunitari care beneficiază de pensie pe perioada lucrată în Italia. Nu au dreptul la aceste tratamente pensionistice lucrătorii repatriați din afara UE.

Distribuie acest articol