Italia: peste 160 de români dați afară din aeroport după 4 ore de așteptare. Avionul cu care urmau să plece în România s-a defectat

Peste 160 de cetățeni români care așteptau în aeroportul italian din Bologna pentru a fi îmbarcați într-un avion Wizz Air care urma să-i transporte la Iași, au fost dați afară din aeroport după 4 ore de așteptare fără a li se da nicio explicație, transmite B1.ro.

Potrivit sursei citate, celor peste 160 de pasageri li s-a spus că zborul lor a fost anulat, fără a li se da mai multe explicații. Conaționalii noștri au așteptat, însă, timp de 4 ore în aeroport, în speranța că problema va fi rezolvată dar când au început să se revolte pentru anularea zborului și modul în care au fost tratați, au fost dați afară din aeroport la ora 3:00 dimineața și trimiși să se cazeze la un hotel.

La fața locului s-ar fi deplasat și consulul României la Bologna, Maria Dobre, dar fără a veni cu vreo soluție concretă ci doar pentru a le spune cetățenilor români că nu poate rezolva problema și că s-a organizat o celulă de criză în acest sens, mai adaugă B1.

Conform celor relatate de compania Wizz Air, avionul care trebuia să-i ducă pe cei peste 160 de pasageri în România s-ar fi defectat în cursul zilei pe aeroportul din Budapesta, ulterior acesta fiind reparat la Verona.