Italia: Petru a murit pe patul de spital, bărbatul român își dăduse foc când a fost oprit de carabinieri

Cetățeanul român care în urmă cu o lună a bătut crunt o tânără ucraineancă și apoi a incendiat apartamentul crezând că femeia a murit, a decedat în cursul zilei de ieri la spitalul Galliera din Genova. Bărbatul fugise la volanul mașinii sale imediat după ce a incendiat apartamentul, încercând să scape de autorități, iar când a fost oprit de carabinieri acesta și-a dat foc singur și a ajuns astfel internat în spital.

Petru Lucaci, în vârstă de 59 de ani, era rezident de circa șapte ani pe via 2 Giugno din localitatea Carpenedolo, provincia Brescia, unde de câteva luni și o tânără ucraineană de 27 de ani în apartament cu el. Nu este clară natura relației celor doi, dar anchetatorii spun că în seara zilei de 17 ianuarie 2020 bărbatul român a bătut-o fără milă pe ucraineancă din cauză că aceasta refuza să întrețină raporturi sexuale cu el, iar violențele subite de femeie au dus-o în cele din urmă într-o stare de inconștiență, femeia rămânând practic leșinată, pe podea. Lucaci însă a crezut că tânăra a murit și a încercat să distrugă dovezile dând foc apartamentului în care locuiau, apoi s-a suit în mașina sa și a fugit.

Imagine din apartamentul incendiat. Foto: Brescia Oggi

Din fericire, vecinii au văzut incendiul la scurt timp după ce acesta a început și au dat imediat alarma, salvând-o astfel pe femeie înainte să fie prea târziu. Flăcările au fost stinse, iar pericolul ca incendiul să se întindă în restul clădirii a fost eliminat. Femeia a fost găsită întinsă pe podea, în stare de inconștiență din cauza loviturilor primite.

„M-a lovit cu pumnii și picioarele”, a spus ucraineanca mai târziu carabinierilor din Carpenedolo, aceasta fiind ulterior transportată de urgență la Spitalul Civil din Brescia unde medicii au declarat atunci că va avea nevoie de aproximativ 30 de zile pentru a se reface după bătaia primită.

„Locuiește aici cam de șapte ani – a declarat o altă vecină făcând referire la bărbatul român – niciodată nu am avut probleme cu el. În ultimul timp schimba cam des femeile pe care le aducea acasă”, precizează femeia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„În jur de miezul nopții am auzit câteva zgomote ciudate – a spus o pereche care locuiește împreună cu cei doi fii în blocul unde a avut loc agresiunea – dar nu am dat prea mare importanță. La un moment dat însă a început să cadă tencuiala de pe tavan, am sărit speriați din pat și am ieșit afară. Din fericire focul nu s-a extins, suntem toți bine (…) suntem în viață și asta este cel mai important”, au mai adăugat vecinii.

Petru Lucaci a fost dat în urmărire generală după aceste fapte și timp de trei zile a fost căutat în tot nordul Italiei de autorități. Se lua în considerare atunci și posibilitatea ca bărbatul să se fi întors în România, în încercarea de a scăpa de consecințele infracțiunilor sale, dar în jurul orei 18:00 de luni, 20 ianuarie, acesta a fost oprit de carabinieri în timp ce circula la bordul autoturismului său BMW pe via Dolarici din localitatea Desenzano del Garda, din aceeași provincie.

Imagine de la locul unde Petru Lucaci și-a dat foc în mașină

Conform celor relatate de militarii care l-au oprit, la vederea acestora Lucaci a scos un cuțit cu care s-a înjunghiat singur, apoi a folosit o canistră cu benzină, pe care o avea pe scaunul pasagerului, pentru a-și da foc. Unul dintre carabinieri a reușit însă să-l scoată din mașină pe bărbatul român la timp și să stingă flăcările care l-au cuprins, acesta fiind transportat în cele din urmă la Centrul pentru Arși din cadrul spitalului Galliera din Genova. Acolo bărbatul era păzit zi și noapte de gardienii de la penitenciarul din localitate, deoarece pe numele lui Lucaci procuratura a eliberat un mandat de arest după cele petrecute în seara zilei de 17 ianuarie și exista posibilitatea ca acesta să încerce din nou să fugă.

Deși inițial viața sa nu părea a fi în pericol, cu trecerea timpului starea de sănătate a lui Petru Lucaci s-a agravat, iar în cursul zilei de vineri, 14 februarie 2020, acesta a murit pe patul de spital, relatează presa locală din Brescia.

Sunteți victimă sau martor la scene de violență domestică?

Vă reamintim, ca de obicei, datele de contact ale instituțiilor din Italia la care trebuie să apelați pentru a denunța astfel de cazuri de violență și/sau exploatare a femeilor, înainte ca acestea să se transforme în tragedie, fie că sunteți victimă sau sunteți doar martor:

  • Telefono Rosa – 06 3751 8282;
  • Dipartimento per le Pari Opportunità (Guvernul Italiei) – Telefon: 1522;
  • Carabinieri: telefon 112;
  • sau vă adresați la cea mai apropiată unitate de carabinieri/poliție din localitatea dumneavoastră.
Distribuie acest articol