Italia: Român beat criță la volan, la ora 10 dimineața. A provocat un accident și a avariat două mașini

Un cetățean român în vârstă de 50 de ani, a fost găsit luni, 20 martie, beat criță la volan, la ora 10:00 dimineața, de către polițiștii din Verona. El s-a izbit cu autoturismul de o bornă, distrugând-o și avariind două mașini, un Volkswagen și un Audi Q5 parcate într-un curte privată.

Sursa foto: Prima Verona

Totul s-a petrecut în apropierea intersecției dintre via Roveggia și via Tevere. Din fericire, niciun pieton nu a fost rănit, menționează Prima Verona.

Conducătorul auto a fost supus unui alcooltest care a arătat o concentrație de 3,12 g/l de alcool în sânge, o valoare extrem de mare care poate provoca starea de inconștiență, halucinații, încetinirea reflexelor, incontinență, vomă, comă și chiar moarte.

Permisul de conducere i-a fost imediat retras și bărbatul român a fost denunțat la Procuratură pentru condus în stare de ebrietate.

Documentul nr. 1 atașat Decretului din 30 iulie 2008 al Ministrului Muncii, Sănătății și Politicilor Sociale conține o tabelă descriptivă a principalelor simptome legate de diferitele nivele de concentrație alcoolică. Există opt niveluri de concentrație alcoolică, fiecare având simptome și efecte psiho-fizice specifice.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În acest caz, concentrația alcoolică a bărbatului român era atât de mare încât putea cauza accidente deosebit de grave și punea în pericol viețile celorlalți participanți la trafic.

Poliția locală și autoritățile competente depun eforturi pentru a preveni accidentele rutiere cauzate de conducătorii auto băuți, care pot avea consecințe devastatoare asupra vieții oamenilor și a comunității în ansamblu.