Italia: Traian, românul invalid în vârstă de 77 de ani ars de viu într-o baracă

Un bărbat român în vârstă de 77 de ani a fost victima unui incendiu declanșat în baraca în care locuia, la Latina, în apropierea Romei. Românul și-a pierdut viața după ce adăpostul pe care îl împărțea cu un alt bărbat a luat foc de la o butelie cu care cei doi se încălzeau. Colegul său a reușit să iasă dintre flăcări, românul, care suferea de o invaliditate care nu i-a permis să se deplaseze suficient de repede, a fost găsit carbonizat.

Investigațiile sunt în curs de desfășurare pentru a-l identifica pe bărbatul decedat, dar ceilalți români din zonă, prieteni de-ai lui, îl numeau Traian, scrie Latina Oggi.

- Continuarea articolului după publicitate -

Tragedia a avut loc la scurt timp după ora 18:00, duminică, 6 ianuarie, iar baraca se afla ascunsă între vegetația dintre Via dei Volsci și Via dei Romani. Flăcările s-au produs în mod imprevizibil și violent, nu au mai dat nicio șansă de scăpare românului nostru. Când carabinierii și pompierii s-au prezentat la locul incendiului, în jurul orei 19:00, baraca era deja făcută scrum iar flăcările începeau să se extindă și la celelate adăposturi din zonă. Inițial alarma a fost dată de localnicii din zonă care au văzut cum se propagau flăcările.

Pompierii au extras dintre rămășițele barăcii corpul carbonizat al bărbatului român al cărui nume nu s-a făcut public încă, iar colegul său a primit îngrijirile necesare. Acesta nu pare a fi în stare gravă, specifică sursa citată,  el ar fi suferit doar consecințe minore în urma incendiului.

Imagine de la locul incendiului din Latina, în care un român și-a pierdut viața. Foto: Latina Oggi
Imagine de la locul incendiului din Latina, în care un român și-a pierdut viața. Foto: Latina Oggi

Agenții echipei mobile de poliție din Latina, în colaborare cu pompierii, au demarat imediat investigații pentru a încerca să reconstitue ceea ce s-a întâmplat și să stabilească cu exactitate cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.

Susține publicația noastră!
CrystalDENT Milano CrystalDENT Milano

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate