Italia: Un român și-a pus ștreangul la gât și s-a lăsat în jos, salvat de carabinieri în ultimul moment

S-a întâmplat în urmă cu câteva zile, relatează ziarul Il Tirreno, într-un parc din zona Tobbiana a localității Montale, provincia Pistoia, unde un bărbat român în vârstă de 34 de ani a încercat să se sinucidă.

Potrivit sursei citate, conaționalul nostru a încercat să se sinucidă spânzurându-se de un copac și a fost la un pas de a reuși. Din fericire, un trecător care  a văzut ce intenții are bărbatul a sunat imediat la 112 și o echipă de carabinieri s-a prezentat în foarte scurt timp la fața locului.

Când au sosit militarii, tânărul român avea deja ștreangul pus la gât și s-a lăsat în jos, atârnând de copac, dar carabinierii au intervenit înainte ca viața să se scurgă cu totul din corpul său. În timp ce un militar îl ținea de picioare ridicat în sus, celălalt a reușit să taie frânghia, eliberându-l astfel pe conaționalul nostru din strânsoarea ștreangului.

Autoritățile nu au făcut public motivul pentru care românul nostru a făcut această alegere dramatică, dar, indiferent de drama prin care o persoană ar putea trece, ținem să reamintim pe această cale tuturor românilor din Italia că avem la dispoziție linii telefonice și chat-uri online care pot ajuta oamenii să treacă peste aceste gânduri negre sau pot ajuta apropiații acestora să-i îndrume spre alegeri mai bune. Acestea sunt:

  • Telefono Azzurro (pentru persoane sub 18 ani)
     – http://www.azzurro.it
     – http://www.azzurro.it/chat.html (asistenţă prin chat)
     – Telefon 19696
  • Telefono Amico
     – http://www.telefonoamico.it
     – Telefon: 199 284 284

Tot pe teritoriul Italiei mai este în curs, proiectul ”Itaca”, care oferă ajutor, susținere, informații și instrumente utile pentru depășirea depresiei. Cei interesați pot suna la numărul verde:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

800.274.274 sau pot trimite un e-mail la linea.ascolto@progettoitaca.org

Deasemenea, Fundația IDEA(Istituto per la ricerca e la prevenzione della depressione e dell’ansia), a pus la dispoziție numărul verde: 800 538 438.

Discuțiile cu persoanele calificate, ședințele cu psihologii, au toate un caracter de confidențialitate secret, nicio informație privitoare la pacient, la afecțiunile sale sau la terapia folosită nu pot deveni publice fără acordul expres al acestuia.

Te-ar mai putea interesa și:

Distribuie acest articol