Italia: Româncă aruncată dintr-o mașină și bătută în mijlocul străzii. Poliția îl caută pe agresor

O tânără româncă în vârstă de 24 de ani, a fost victima unui atac violent în Marina di Carrara, regiunea Toscana, după ce a fost aruncată dintr-o mașină și apoi lovită cu pumnii și picioarele.

Incidentul a avut loc marți, 27 februarie, în jurul orei 12:30, între Via Tresana și Via Zeri, și a necesitat intervenția de urgență a echipajelor medicale, relatează Gazzetta del Sud.

Conform informațiilor, un apel la serviciul de urgență 118 a alertat autoritățile despre agresiune. Tânăra a fost practic aruncată dintr-o mașină și apoi lovită cu pumnii și picioarele de un bărbat.

La fața locului au fost trimise o ambulanță  de la „Pubblica Assistenza di Carrara” și una a serviciului de asistență medicală, care au găsit victima cu multiple escoriații, dar conștientă.

Tânăra a fost ulterior transportată la Spitalul Apuane din Massa pentru îngrijiri suplimentare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Poliția a fost, de asemenea, notificată și a început investigațiile pentru a clarifica circumstanțele incidentului și pentru a identifica agresorii.

Distribuie acest articol