Italia: „Serile Acasă ale Ambasadei”. Invitat al primei ediții Matei Vișniec, dramaturg, poet și jurnalist român

Ambasada României în Italia lansează în premieră, la Roma, seria de evenimente intitulată „Serile Acasă ale Ambasadei”, avându-l ca invitat al primei ediții pe Matei Vișniec, dramaturg, poet și jurnalist român, în dialog cu Bruno Mazzoni, unul dintre cei mai importanți traducători din limba română în italiană.

Evenimentul va avea loc marți, 21 iunie 2022, la ora 19.00, la sediul Ambasadei. Pentru a lua parte la eveniment, vă rugăm să transmiteți un e-mail de confirmare a participării (nume și prenume) la adresa roma.events@mae.ro până la data de 21 iunie 2022, ora 12.00.

„Serile Acasă ale Ambasadei” reprezintă un concept de evenimente cu caracter cultural dedicat comunității de români din Italia, care urmărește, pe de-o parte, să aducă mai aproape de cetățeni personalități române consacrate, și pe de altă parte să constituie o platformă de promovare a artiștilor români din Italia.

Ambasada își propune astfel să apropie membri de marcă ai comunității și să coaguleze un segment important al culturii române de peste granițe în jurul valorilor comune care definesc identitatea, tradițiile și cultura română.

Matei Vișniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956, la Rădăuți. A studiat istoria și filozofia la Universitatea din București și a fost membru fondator al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În 1987, fuge din România și cere azil politic în Franța, unde obține cetățenia franceză în 1993. În prezent, locuiește la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale, și colaborează la diferite alte reviste franceze.

După 1989, devine autorul cel mai jucat în România, în București și în provincie, la radio și la televiziune. În octombrie 1996, Teatrul Național din Timișoara organizează un festival „Matei Vișniec” cu 10 dintre piesele sale, prezentate de către 12 trupe teatrale. Fragmente din piesele sale sunt prezentate și în câteva manuale școlare alternative.

Piesele sale de teatru au fost jucate în peste 30 de țări: România, Republica Moldova, Franța, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Elveția, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Danemarca, Suedia, Finlanda, Grecia, Turcia, Rusia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Croatia, Ucraina, Canada, Statele Unite, Argentina, Brazilia, Bolivia, Japonia, Maroc, Iran, Liban.

Distribuie acest articol