Italia și-a închis granițele pentru cei care sosesc din Republica Moldova și alte 12 state

Italia şi-a închis joi, 9 iulie 2020, graniţele pentru persoanele care sosesc din 13 ţări, între care Republica Moldova, acestea fiind considerate locuri cu risc ridicat de răspândire a infecţiilor cu noul coronavirus, relatează Corriere della Sera.

Interdicţia de călătorie se aplică pentru următoarele țări:

Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia-Herţegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Oman, Panama, Peru şi Republica Dominicană, a precizat Ministerul italian al Sănătăţii.

„La nivel global, pandemia este în cea mai acută fază. Nu putem pune în pericol sacrificiile făcute de italieni în aceste luni. De aceea am ales calea cu cea mai mare precauţie”, a declarat ministrul italian al Sănătăţii Roberto Speranza.

Persoanele care au locuit în sau au tranzitat aceste ţări cu două săptămâni înainte de a intra pe teritoriul Italiei urmează să fie oprite la frontieră, a precizat ministerul.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

De asemenea, Italia a suspendat zborurile directe şi indirecte către ţările menţionate.

Italia a fost prima țară europeană care a fost lovită puternic de coronavirus după apariția sa pentru prima dată pe 21 februarie, cu 35.000 de decese.

Joi, Agenția pentru Protecția Civilă a raportat 12 decese în ultimele 24 de ore, în scădere față de 15 în ziua precedentă, în timp ce cazurile noi au crescut la 229 de la 193.

Distribuie acest articol