Italia: soț și soție români internați în spital după ce au mâncat ciuperci culese pe dealurile Parcului Natural San Bartolo

Un cuplu de români, soț și soție, în vârstă de circa 50 de ani fiecare, au fost internați în spital pentru intoxicație alimentară după ce au mâncat ciuperci culese de ei înșiși de pe dealurile Parcului Natural San Bartolo din provincia Pesaro.

Cei doi soți au decis să profite de clima umedă favorabilă creșterii ciupercilor și și-au petrecut duminica în zona menționată mai sus în căutarea delicioaselor plante.

Au riscat să provoace o tragedie însă, fiindcă nu au controlat foarte bine ceea ce au cules și în ciuda faptului că ciupercile au fost fierte și apoi prăjite, conaționalii noștri au asimilat o doză de toxine provenite din acestea care i-a dus în final la Secția de Urgențe a spitalului din Pesaro, cu dureri mari de burtă și vomit.

Primele simptome de intoxicație le-au avut la puțin timp după cină, când au început să transpire excesiv, să aibă frisoane urmate apoi de dureri abdominale și de stări de vomă puternice.

Semnele de intoxicație cu ciuperci au fost evidente încă de la primul control al medicilor care la început erau foarte preocupați de ceea ce-i așteaptă pe cei doi soți români dar după dezintoxicare starea de sănătate a conaționalilor noștri s-a îmbunătățit, relatează site-ul Il Resto Del Carlino.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Medicii au decis să-i țină sub observație câteva zile, cei doi soți aflându-se internați în spital și astăzi.

Cum se pot recunoaște ciupercile comestibile de cele otrăvitoare?

Site-ul ProAlimente.com oferă câteva informații utile și sfaturi despre cum se pot evita astfel de intoxicații cu ciuperci, informații pe care vă invităm să le citiți aici.

Printre altele, se recomandă în principiu:

  • să se recolteze numai ciupercile bine cunoscute ca fiind comestibile și dintre acestea numai plarele tinere, tari, sănătoase, cu miros plăcut. Ciupercile bătrâne, moi, cu miros dubios să nu se recolteze deoarece prin îmbătrânire substanțele proteice se alterează devenind toxice pentru organism.
  • să nu se folosească pentru consum ciupercile provenite de la vânzători ambulanți
  • înainte de folosire să se fiarbă ciupercile timp de 15 minute în apă cu puțină sare, aruncându-se apa în care au fiert. Prin fierbere o parte din toxine se distrug.
  • NU se consume cantități mari de preparate cu ciuperci. Consumul abuziv de ciuperci poate să ducă la indigestii rebele, în special la persoanele cu intoleranță la anumite alimente, fiind greu digerabile.
Distribuie acest articol