Italia, un spital în care mă aflu de câteva zile:
Dimineața începe cu nelipsita curățenie în salon. Și când spun curățenie, mă refer la dezinfectarea tuturor suprafețelor, inclusiv baia care din curată devine imaculată. Apoi vine micul dejun, unde ești întrebat: ceai, cafea, lapte, lapte degresat sau fără lactoziu? Apoi vine cineva de la cantină să adune cererile pentru meniul zilei. Ți se prezintă trei sau patru variante de menù din care tu trebuie să alegi ceea ce-ți place și ce preferi să mănânci în ziua respectivă.
Apoi sosește ora vizitei și intră în salon echipa de medici. Se opresc în dreptul fiecărui pat și vorbesc cu bolnavul, mai și glumesc dacă e cazul ca să reducă din tensiunea, stresul și anxietatea pacientului, îi explică bolnavului pe înțelesul său cum a decurs intervenția la care tocmai a fost supus și cum va decurge recuperarea.
Nu se supără nimeni și nu dă semne de grabă dacă bolnavul pune o mie și una de întrebări. Calm, politicos, cu răbdare, un medic răspunde fiecărei întrebări în parte. Bolnavul e în centrul atenției și e vedeta locului respectiv. Apoi ziua se scurge încet și liniștită. Doar sporadic se aude țârâitul prelung al unei sonerii. E un bolnav care cheamă infirmiera pentru cine știe ce problemă, iar infirmiera chiar vine! Grăbită și fără întârziere. Și ea e calmă, politicoasă și răbdătoare, la fel ca medicul de la vizita de dimineață.
Din păcate, toate astea nu se întâmplă în România, ci undeva, la un mare spital din Italia. Stă în puterea noastră să facem să se întâmple și la noi acasă și nu avem decât o soluție în acest sens, să mergem la vot. Pe 26 mai, eu votez!
Tanța Stroia – Italia. Facebook: Străin printre străini
