Italia: Tânăr român dispărut de acasă de aproape o săptămână, mama lui îl caută cu disperare

Costea Gabriel are 30 de ani, răspunde la numele de „Marin”, suferă de strabism și are un handicap mental, iar în data de 23 noiembrie 2019 a părăsit locuința sa situată în localitatea italiană Arosio, provincia Como, în apropiere de Milano. De atunci mama lui nu mai știe nimic de el, motiv pentru care este nespus de îngrijorată și îl caută cu disperare.

Costea Gabriel zis Marin, 30 de ani

„Mi-e frică să nu ajungă să-l pună careva la cerșit, să-și bată joc de el”, ne-a spus în lacrimi la telefon, Violeta, mama lui Gabriel.

Din cele relatate de mama tânărului și Valentin, soțul ei, Gabriel a plecat de acasă în jurul orei 16:00 de vineri și nu are la el nici bani, nici documente, cu excepția unei copii xerox a cărții de identitate. La câteva ore după ce a părăsit locuința, în seara zilei de vineri, tânărul nostru conațional a fost oprit și legitimat de carabinieri în localitatea Como, dar nefiind dat dispărut încă, militarii nu l-au reținut.

În dimineața următoare, văzând că tânărul este de negăsit, Violeta și Valentin au mers imediat la carabinieri pentru a anunța dispariția lui, iar în cursul zilei de astăzi vor apela și la emisiunea „Chi l’ha visto?” pentru a cere ajutor.

Despre tânărul de 30 de ani, Violeta și Valentin ne-au spus că are din naștere un handicap mental, dar reușește să-și poarte singur de grijă, în ciuda acestei probleme și nu au avut astfel de probleme cu el până acum. Unul din posibilele motive pentru care Gabriel ar fi plecat de acasă, spun cei doi, este că vrea să se întoarcă în România deoarece îi este dor de o anumită persoană de acolo, deci este posibil ca tânărul nostru conațional să caute o modalitate de a se întoarce în țară. Problema însă este că băiatul nu vorbește limba italiană și nu cunoaște pe nimeni în Italia.

Ca semne particulare, cum spuneam la începutul articolului, Costea Gabriel (care răspunde la numele de Marin) suferă de strabism la ochiul stâng și merge într-un mod mai ciudat, aplecat. Are părul negru, ochi căprui, barbă, iar în ziua dispariției purta un pantalon de trening gri – șobolan, hanorac albastru și geacă de piele neagră. În picioare avea adidași de culoare vișinie putred cu alb. Nu fumează și nu bea alcool.

Costea Gabriel zis Marin, 30 de ani, dispărut din Arosio, provincia Como

Oricine are informații despre acest băiat este rugat să sune la numărul de telefon 00393298949622, unde va răspunde Valentin sau Violeta, ori să sune la 112 sau 113, unde vor răspunde carabinierii sau Poliția.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!