Un italian din România: „De banii pe care îi dau la Cluj pe o garsonieră îmi iau două sau trei la Milano”

Nu mai este un secret pentru nimeni că prețurile la apartamente în România sunt foarte mari, de multe ori egale cu cele din vestul Europei, unde nivelul de trai este mult mai ridicat decât la noi. Există chiar și orașe, cum ar Clujul, unde riști să plătești mai mult pe o locuință decât pe una din marile orașe ale Europei.

Fapt confirmat de un om de afaceri italian, pe nume Cesare, care a trăit mai mulţi ani în Timişoara, Oradea şi Cluj.

Conform Adevărul, italianul intenționa să-și cumpere o garsonieră la Cluj, dar a rămas uimit de prețurile enorme practicate. „Cu banii ăștia îmi cumpăr două, trei garsoniere la Milano și le dau în chirie”, a spus italianul.

„Am învăţat să nu dau mai mult decât face şi mă simt păcălit când e vorba de astfel de preţuri. În Italia, în Milano chiar, găsesc apartamente mai ieftine decât în Cluj. Ok, e Cluj, e un oraş frumos, centru universitar şi economic, sunt sută la sută de acord că e la toate capitolele peste orașe ca Timișoara și Oradea, dar nimeni nu mă poate convinge că e peste Milano și că se justifică asemenea prețuri.

De banii pe care îi dau în Cluj pe o garsonieră îmi iau la Milano două sau trei şi le dau în chirie. Şi ies mai câştigat decât dacă aş cumpăra aici o singură garsonieră şi aş lua o singură chirie, mai ales că în Milano sunt cu puţin mai scumpe chiriile”, a explicat bărbatul italian.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

O garsonieră de 24 de metri pătraţi a ajuns să coste 110.000 de euro la Cluj şi asta departe de centrul vechi al oraşului.

Distribuie acest articol