Un italian tăia cauciucurile mașinilor cu număr de înmatriculare românesc în semn de răzbunare. Se certase cu un cetățean român

Un bărbat italian din Civitanova, în provincia Macerata (Marche) s-a certat cu un cetățean de origine română iar drept răzbunare, noaptea tăia cauciucurile mașinilor cu număr de înmatriculare românesc parcate pe străzile localității.

După mai multe fapte de acest fel, bărbatul italian a fost în sfârșit prins și identificat, el are 62 de ani și este rezident la Civitanova.

Avusese un litigiu cu un bărbat român și se răzbuna pe toate mașinile cu număr de înmatriculare străin pe care le întâlnea, îndeosebi pe cele românești, scrie Il Resto del Carlino. De îndată ce vedea o mașină cu numere românești, bărbatul italian îi tăia anvelopele, relatează sursa citată.

Coșmarul șoferilor români din Civitanova a luat sfârșit după ce, în seara târzie de 29 noiembrie, bărbatul a fost imortalizat de camerele de supraveghere stradale în timp ce tăia anvelopele a două autoturisme Citroen, un C3 și un C2, parcate lângă Piazza San Martin a localității.

Un italian tăia cauciucurile mașinilor cu număr de înmatriculare românesc în semn de răzbunare. Se certase cu un cetățean român

În urma examinării imaginilor înregistrate de camerele de luat vederi, carabinierii reușesc să-l identifice pe italian și să îl oprească în momentul când se plimba prin Piața centrală a orașului. Bărbatul a predat militarilor un cuțit mic pe care îl avea în buzunar și pe care îl folosea să taie cauciucurile mașinilor. În fața autorităților s-a justificat spunând că a avut o discuție în contradictoriu cu un român și acesta era modul său de a se răzbuna.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Bărbatul italian a fost denunțat pentru daune agravante.

Distribuie acest articol