Italienii cumpără păduri în România. Pădurile virgine ale țării noastre reprezintă o bogăţie uriaşă

Genagricola face „shopping” în România, ne anunță cotidianul La Repubblica, apoi continuă: „Genagricola continuă să investească în România și să se concentreze asupra pădurilor. Holdingul agroalimentar care aparține de «Generali Italia» a achiziționat două păduri naturale pentru o suprafață totală de 1770 de hectare. Genagricola își consolidează astfel prezența în România, unde deja în 2002 a cumpărat două vaste teritorii în partea de nord-vest a țării, pentru un total de 5.000 de hectare.

Pădurile virgine ale României, o bogăţie uriaşă

La capitolul împăduriri țara noastră se află pe locul 13 în Europa cu o suprafață împădurită de doar 26% din totalul suprafeței țării, în condițiile în care, conform normelor internaționale, procentul minim de împădurire a teritoriului unei țări nu trebuie să ajungă sub 25%. Totuși nu este nimic pierdut dacă s-ar lua măsuri imediate împotriva acestui fenomen.

Organizația Greenpeace a descoperit câțiva ani în urmă că în vestul Carpaților Meridionali din România, se găsește una din ultimele păduri intacte de pe planetă și ultima din Europa. Acest peisaj forestier cuprinde cea mai mare parte a Parcului Național Retezat, suprafețe din Parcul Național Domogled-Valea Cernei și din Geoparcul Dinozaurilor Hateg, dar și suprafețe din apropiere. Parcurile Naționale Retezat și Domogled-Valea Cernei sunt vizate să devină parte a rețelei europene de arii protejate „Natura 2000”, în timp ce anumite specii endemice printre care și Pinul Negru de Banat, fac parte din acest program. În întocmirea acestei hărți a ultimelor păduri virgine din lume, Greenpeace împreună cu Centrul de Conservare a Biodiversitatii din Rusia, Uniunea Internaționala Socio-Ecologică și Liga Naturii din Finlanda, au luat în calcul doar zone forestiere intacte mai mari de 500 km pătrați, dar în România se găsesc mai multe astfel de păduri virgine, dupa cum spune și Gabriel Păun, coordonator campanii Greanpeace: „Peisajul forestier intact din Carpații românești reprezintă adăpostul unui numar semnificativ de păduri virgine și de specii de floră și faună endemice, rare sau amenințate și trebuie protejat imediat prin lege de activitățile umane cu impact negativ”.

Foto articol: Ministerul Mediului
Păduri de molid, Parcul Național Călimani

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol