Jaf într-o biserică din Italia, 6 bărbați înarmați au dat buzna în timpul slujbei și i-au prădat pe credincioși

Șase bărbați înarmați și cu fețele acoperite au pătruns în seara de duminică, 11 decembrie, într-o biserică evanghelică din localitatea Orta di Atella, provincia Caserta (Campania) și au jefuit persoanele prezente, printre care multe familii cu copii mici.

Cinci minute de teroare pentru credincioși, precizează Corriere del Mezzogiorno.

Totul s-a petrecut în incinta Bisericii Evanghelice de pe via San Michele, unde aproximativ 70 de persoane participau la slujba de duminică.

Sursa foto: Corriere

În jurul orei 20:30, ușile au fost blocate și șase bărbați, toți cu fețele acoperite, au pătruns în sală cu arme și cuțite în mâini, amenințându-i pe credincioși.

Bărbatul de la intrarea în clădire, care se ocupa cu paza, a fost imobilizat de tâlhari. Locul său a fost luat de un bandit care supraveghea intrarea în timpul jafului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Infractorii, care vorbeau în dialect napolitan conform relatărilor unor martori, au furat banii credincioșilor, aproximativ 1,000 de euro în total, telefoanele și alte obiecte de preț.

Apoi au părăsit biserica și, profitând de poziția strategică a lăcașului de cult, care se află în apropierea autostrăzii, au fugit cu o mașină pierzându-și urmele.

Biserica Evanghelică din Atella

Carabinierii au demarat ancheta. Cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video din zonă, speră să găsească indicii care ar putea duce la identificarea membrilor bandei.

„La sfârșitul slujbei noastre – a spus Dario Iazzetta, pastorul Bisericii Evanghelice – au intrat șase bărbați cu fețele acoperite și ne-au jefuit cu violență.

Cu toții suntem bine, mulțumim lui Dumnezeu, doar teamă și atât de multă tristețe pentru oamenii care îl jignesc pe Dumnezeu atât de ușor. Grija noastră a fost pentru copii, dar Dumnezeu ne-a ocrotit și o va face din nou”.

Distribuie acest articol