Jaf la o bancă din Italia, în plină zi. Hoții au săpat un tunel

În dimineața zilei de miercuri, 6 decembrie, la Milano, o bandă de patru hoți a realizat un jaf impresionant la filiala Băncii Bpm din Piazza Salgari, furând 160.000 de euro din seiful băncii.

Infractorii au intrat în bancă printr-un tunel săpat din interiorul pizzeriei Domino’s Pizza, care fusese închisă definitiv, relatează Corriere della Sera.

Jaful a avut loc în jurul orei 9:30, când cei patru bărbați mascați au pătruns în bancă. Ei au amenințat că sunt înarmați și au legat mâinile și picioarele a șapte persoane, inclusiv angajați ai băncii.

Doi dintre angajați au fost forțați să îi conducă pe hoți la seiful băncii, de unde aceștia au luat suma de 160.000 de euro, după care au dispărut.

Poliția a fost alertată în jurul orei 10:00.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La sosirea forțelor de ordine, victimele au descris atacatorii ca având accente regionale – unul cu accent asemănător locuitorilor din regiunea Campania și ceilalți trei cu accent sicilian.

Autoritățile desfășoară în prezent cercetări pentru a clarifica circumstanțele jafului și pentru a-i găsi pe autori.

Distribuie acest articol