Laura Mihăeș, o femeie română sosită în Italia cu 9 ani în urmă, a reușit să-și îndeplinească visul și să devină șofer de camion. S-a lovit însă de prejudecățile colegilor bărbați, care consideră că locul femeii este acasă, la gătit și cârpit șosete. Povestea Laurei este redată de publicația italiană Uomini e Trasporti.
Pasiunea și visul Laurei de a deveni șofer de camion își au rădăcinile în familia și copilăria ei, deoarece tatăl său făcea această meserie. „Pasiunea mea – explică tânăra română – s-a născut încă de când eram copil. Îmi plăcea mult să mă urc în camionul tatălui meu, iar după ce am terminat școala voiam să îl însoțesc peste tot.” Laura provine dintr-o familie cu șase copii, este sora cea mai mare și își amintește cu drag de copilăria ei și de timpul petrecut pe camionul tatălui său: „Conducea un vechi camion marca Saviem cu care transporta materiale de construcții. Îmi amintesc când m-a lăsat la volan pentru prima dată, în curtea casei, a trebuit să mă agăț cu ambele mâini de manetă ca să pot schimba vitezele.”
Anii au trecut, Laura a absolvit liceul de contabilitate, dar nu a renunțat la visul ei, însă părinții voiau ca ea să facă altceva în viață, nu să conducă un camion. „Tata nu voia să fiu șoferiță, mi-a cerut să-mi caut un alt loc de muncă pentru că, zicea el, viața de șofer de camion nu mi se potrivea. Așa că ne-am certat și am plecat în Italia, unde erau unchii mei. Aveam 19 ani.”
Odată ajunsă la Roma, Laura a lucrat mai întâi la un bar și apoi ca ajutor de cofetar. În acest timp a cunoscut bărbatul care îi va deveni soț, un român pizzetar. „Când am împlinit 21 de ani ne-am căsătorit. Am rămas însărcinată și l-am adus pe lume pe băiețelul nostru. Lucrurile între mine și soțul meu, din păcate, nu au mers prea bine. Una dintre probleme era dorința mea de a deveni șofer de camion, iar el era total împotrivă. În cele din urmă ne-am despărțit.”
Cu banii pe care reușise să-i pună deoparte, Laura s-a înscris la școala de șoferi și a obținut permisul de conducere. „Am început să-mi caut un loc de muncă și în mod paradoxal, în timp ce unii îmi spuneau că sunt lipsită de experiență sau că jobul nu este potrivit pentru o femeie, alții erau dispuși să mă lase la volan fără nicio explicație! Apoi am găsit o companie serioasă care făcea transporturi frigorifice. M-au încredințat unui șofer în vârstă care m-a însoțit în primele călătorii explicându-mi tainele meseriei. După trei luni am început să merg singură în cursă, încărcam fructe de la depozitele din Roma și le distribuiam în nordul Italiei. Îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam.”
Numai că noua meserie o ținea deseori departe de casă și de băiețelul ei, de aceea mama tinerei femei s-a hotărât să-i dea o mână de ajutor și a venit la Roma. Laura îi este profund recunoscătoare: „Fiul meu are astăzi 7 ani și datorită bunicii sale am putut începe să lucrez pe camion.”
În urmă cu aproximativ 3 luni în urmă a izbucnit pandemia de coronavirus și Laura a găsit un loc de muncă la nivel regional. S-a bucurat mult, aproviziona cu marfă supermarket-uri din Roma și împrejurimi și nu mai era nevoită să lipsească de acasă în unele seri. Numai că, pe la mijlocul lunii mai, au început problemele. Mai întâi tensiunea creată între ea și unii dintre colegi: „Erau unii dintre ei, români ca și mine, care mă tot băteau la cap. Nu făceau altceva decât să îmi spună că locul femeilor este acasă, la gătit și cârpit șosete. Sau că pe timp de criză nu este corect să furi locurile de muncă ale bărbaților. La toate acestea se adăugau insulte și înjurături din partea lor.”
Apoi, dușul rece din partea conducerii companiei care decide reducerea considerabilă a salariilor. „Știu, este un moment dificil pentru toți – spune Laura – dar cu ce mi-au oferit ei pot lua și dacă mă angajez undeva ca ospătăriță. Așa cel puțin nu mă trezesc la ora 2 dimineața să merg să preiau încărcătura.” Supărată de discriminarea colegilor și nemotivată de banii puțini pe care urma să-i primească, Laura și-a dat demisia.
Am luat legătura cu ea și am aflat că românca noastră, frumoasă și ambițioasă, și-a găsit deja un alt loc de muncă.
A fost angajată de o firmă pentru care face transport pe ruta Roma – Bologna. „Mă simt extraordinar de bine la noul loc de muncă, am ca responsabil tot un român de-al nostru care mă respectă foarte mult. De asemenea, un alt coleg român din cadrul acestei firme mă ajută să mă integrez și țin să le mulțumesc pe această cale”, ne-a mărturisit Laura.
Suntem convinși că, prin prezența femeilor, s-ar putea oferi o soluție la deficitul de șoferi în sectorul transportului de marfă. Dar suntem de asemenea convinși că, pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesar să se înlăture definitiv o cultură dominată de bărbați, bazată pe discriminarea de gen. Povestea Laurei Mihăeș arată că după ce a reușit să devină șofer de camion, așa cum visase întotdeauna, a fost nevoită să facă un pas înapoi, determinată și de prejudecățile colegilor. Ne rămâne doar să o felicităm pe Laura pentru abnegația și determinarea cu care a luptat pentru visul său și să îi dorim ca la noul loc de muncă să fie în continuare respectată pentru tot ceea ce reprezintă.
