Liviu de la Formația Ritmix din Torino și drumul său spre succes. Pasiunea pentru muzică purtată peste hotare

„Nu mă culc pe argint și aur,
Îmi pun visul căpătâi.
Al meu tainic, scump tezaur
Este visul dragostei.”

Versurile de mai sus fac parte dintr-o frumoasa piesă numită „Fericire”, din anul 2013, a Formației Ritmix din Torino, al cărui solist vocal am avut plăcerea de a-l cunoaște de curând și a cărui poveste se încadrează perfect în rândul poveștilor de succes ale românilor plecați în străinătate, pentru o viață mai bună, care și-au atins scopul mult dorit și de la care am putea învăța cu toții câte ceva.

Se numește Liviu, are 40 de ani și este originar din localitatea Roman, județul Neamț dar copilăria sa și o bună parte din viața de adult le-a trăit în localitatea Mangalia din județul Constanța.

De mic copil Liviu a fost pasionat de muzică, așadar și-a ascultat inima și și-a urmat pasiunea încă din adolescență când, împreună cu câțiva prieteni de ai săi, a pus bazele unei formații de muzică și au început să cânte pe la diferite petreceri și spectacole dedicate liceenilor.

Dorința sa de a duce pasiunea pentru muzică la un nivel cât mai înalt, din punct de vedere profesional, l-a purtat apoi pe conaționalul nostru pe băncile Școlii de Muzică din Roman, unde a studiat flautul, pianul și vioara.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Reîntors în Mangalia în anul 1999, unde și-a petrecut o parte din copilărie, muzicianul nostru n-a stat deloc pe gânduri pentru a-și urma visul de a avea o carieră muzicală, așadar a înființat o formație și acolo cu care a început să cânte la diferite evenimente, în restaurante, precum nunți și botezuri.

Ulterior, s-a angajat la un studio de înregistrări numit „L’Esperance Music Production” unde a colaborat de sute de ori cu artiști și formații precum Cristi Rizescu, Real B și alții.

Între timp, Liviu și-a deschis chiar și un magazin de muzică în Mangalia unde vindea CD-uri, DVD-uri și casete cu muzică, dar nivelul greu de trai din România, din acea vreme, de la începutul anilor 2000, l-a împins pe Liviu spre alte hotare, în căutarea unui viitor mai bun, la fel cum s-a întâmplat cu foarte mulți dintre noi.

Așadar, în anul 2002, Liviu sosește în Italia și se stabilește la Torino unde, la scurt timp, deschide primul punct de vânzare de muzică românească într-unul din cele mai cunoscute locuri din oraș, pentru românii de acolo: lângă chioșcul lui Vasile din Parcul Valentino.

Vasile l-a ajutat foarte mult în primii ani de Italia și Liviu nu a uitat asta, motiv pentru care și astăzi își aduce aminte cu drag de acele vremuri și ne povestește despre el și chioșcul său, unde se adunau foarte mulți români din Torino în acei ani.

Din păcate, cu trecerea anilor, internetul a luat amploare tot mai mult în sectorul muzical și lumea a început să descarce muzica preferată de pe internet sau să o asculte în streaming. Prin urmare, vânzările de CD-uri și DVD-uri muzicale au scăzut enorm iar Liviu a trebuit să renunțe la această mică afacere din Torino.

Dar românul este descurcăreț și nu se dă bătut așa ușor, iar Liviu este dovada vie a acestor vorbe, fiindcă a continuat să-și urmeze visul și pasiunea în ciuda tuturor obstacolelor de care s-a lovit de-a lungul anilor.

Timp de câțiva ani a lucrat ca DJ și organizator de spectacole în Torino unde sâmbătă de sâmbătă aducea din România diferiți artiști pentru spectacole live în discotecile din Torino, colaborând astfel cu cântăreți precum Cristi Rizescu, Cristi Dules, Mr. Juve, Susanu, Denisa Manelista, Claudia di Marco, Nek, Florin Pește, Alex Orăștie, Lorena și alții.

- Continuarea după publicitate -

În 2008, Liviu decide să deschidă un studio de înregistrări muzicale în Torino, LIV Studio, prin intermediul căruia a colaborat cu diverși interpreți din România și Republica Moldova, pe care i-a ajutat să se lanseze ca soliști.

În 2013 a înființat Formația Ritmix, în formula sa de bază cu Claudiu și Liviu, care sunt atât instrumentiști cât și soliști vocali, și care au început activitatea muzicală prin diferite colaborări, printre care cea cu Cristian Antohi și, mai nou, cu Iurie Secu.

Formația Ritmix – Claudiu & Liviu

Doi ani mai târziu, în 2015, începe și colaborarea lui Liviu cu Lilia Bodiu, o frumoasă interpretă din Republica Moldova, absolventă a Colegiului de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, unde a studiat pianul, și absolventă a Academiei de Muzică „Gavriil Musicescu”, tot din capitala Moldovei.

Formați Ritmix & Lilia Bodiu
Diploma Liliei Bodiu pentru interpretarea de la Festivalul „Două Inimi Gemene”

De menționat faptul că Lilia a participat și la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară „Două inimi gemene” din Republica Moldova, festival organizat în memoria celor care au fost un simbol al cântecului de libertate și a celor mai sacre aspirații ale românilor din stânga Prutului, Doina și Ion Aldea Teodorovici.

Pe lângă cariera sa de interpretă de muzică ușoară, Lilia mai oferă și lecții de canto și pian în Torino, iar toți cei din zonă pasionați de muzică o pot contacta pe pagina sa de Facebook dedicată special acestei activități: Lecții Canto & Pian Torino “Lilia Bodiu”.

Revenind la Liviu, conaționalul nostru care știe ce vrea de la viață și știe să-și urmeze visele și pasiunea, acesta declară despre Lilia că „este singura interpretă alături de care simt că pot cânta cu adevărat”, și spune că îl completează atât în plan muzical cât și în plan sentimental, lucru care se vede cu ochiul liber în toate melodiile la care au colaborat.

Din 2013 și până în prezent, Formația Ritmix a cântat la foarte multe evenimente pentru românii din străinătate, chiar și în afara Italiei,  cum ar fi în Elveția, Germania, Slovenia, etc., și în 2015 au fost invitați ai emisiunii „Duminica în familie” la România TV Italia.

Genurile de muzică interpretate de Liviu și formația sa se extind de la dance, manele și muzică de petrecere, până la etno și muzică populară, iar melodiile interpretate la evenimente provin din toate zonele României: Ardeal, Banat Moldova, etc.

Nu m-am putut abține să întreb care sunt melodiile cele mai cerute de spectatorii lor la evenimentele unde Formația Ritmix este invitată să cânte iar răspunsul a venit prompt: „Dacă Pleci”, a lui Cătălin Crișan, „Eu beau vinu’ cu borcanu’”, a lui Nicu Paleru și nu în ultimul rând, „Viața ca la tine acasă”, a lui Cristi Rizescu.

Foarte multe evenimente la care Liviu a participat cu Formația Ritmix au fost și cele organizate de Mary Cernescu pentru comunitatea românilor din Bra, provincia Cuneo, despre care spune că este o organizatoare deosebită și că i-a făcut plăcere să colaboreze cu ea de fiecare dată.

Canalul WhatsApp Rotalianul - Revista Românului din Italia

În curând, Formația Ritmix va scoate o nouă melodie, numită „Vecina”, precum și o piesă în colaborare cu jumătatea sa muzicală și spirituală, Lilia Bodiu, care se va numi „Dragostea adevărată”, motiv pentru care vă invităm să urmăriți canalul YouTube LivStudio, unde veți putea asculta foarte multe dintre melodiile Formației Ritmix și ale colaboratorilor săi.

Un lucru pe care l-am admirat la Liviu de la bun început a fost faptul că, deși este pasionat de muzică, abilitățile sale artistice se extind și în alte domenii, cum ar fi organizarea de evenimente, fotografia, filmările și montajul acestora.

De fapt, studioul său, Liv Studio, nu are ca activate doar înregistrările muzicale ci o întreagă gamă de servicii, de la filmări și sonorizări pentru evenimente, până la realizarea de videoclipuri sau spoturi publicitare pentru radio sau televiziune.

Liv Studio – www.livstudio.it

Ca întotdeauna, când stăm de vorbă cu românii din străinătate, ne apasă greu deja obișnuita întrebare „Te mai întorci vreodată în România, în mod definitiv?”. Din păcate, răspunsul este mai mereu același și este negativ.

„Viața mea este în Italia, strâns legată de comunitatea de români, și dacă ar fi să mă întorc în țară, după 17 ani de Italia, aș avea prea multe de pierdut și ar trebui să o iau iar de la zero cu toate”, ne spune Liviu.

Și noi îl înțelegem, fiindcă oricât de dor ne-ar fi de România și de frumoasele clipe petrecute alături de familie și de prieteni dragi acolo, suntem conștienți că nu vom mai putea recupera acele momente niciodată iar sacrificiile pe care le-am făcut în toți acești ani pentru a ne integra și a construi un viitor în țările pe unde am plecat pentru o viață mai bună sunt mult prea mari.

În final, ca să nu încheiem într-o notă tristă, vă invităm să ascultați frumoasa piesă cântată de Dj Liv & Lilia Bodiu, în colaborare cu Daniel Vrânceanu și Cristian Antohi, „Bine v-am găsit, români”, a cărei versuri suntem siguri că vă vor dispune pentru tot restul zilei.

Audiție plăcută!