A luptat cu noul coronavirus în Italia, iar acum a plecat în Republica Moldova: „Cu viața mea apăr viața”

Un convoi de 20 de camioane cu echipamente sanitare oferite de România Republicii Moldova pentru sprijinirea în lupta împotriva epidemiei de COVID-19 a plecat miercuri, 6 mai, din Piaţa Victoriei, în prezenţa premierului Ludovic Orban. Pe lângă materialele sanitare România a trimis zielele trecute în Republica Moldova o echipă de 52 de medici şi asistenți. Printre ei și Maria Casoni, o asistentă medicală din Târgu-Mureș, abia întoarsă din Italia unde i-a ajutat pe medicii din Lombardia în lupta cu noul coronavirus.

La începutul lunii aprilie, Maria se îmbarca în avionul cu destinația Italia. Se oferise voluntar în echipa medicală românească trimisă să ajute la salvarea persoanelor infectate cu coronavirus.

Cu 21 de ani de experiență în domeniul medicinii de urgență, fiind unul dintre cei mai buni asistenți medicali din cadrul SMURD, și-a spus că nimic nu o mai poate impresiona, însă primul contact cu spitalul unde a fost repartizată a fost unul teribil.

„Știam că pacienții sunt în stare foarte gravă, dar mi-am dat seama de nivelul tragediei abia când am pășit în saloane. Erau zeci de persoane care respirau doar cu ajutorul aparaturii medicale. Mulți dintre ei nu puteau vorbi, dar vedeam în privirea lor acel strigăt după ajutor care spunea: VREAU SĂ TRĂIESC!”

Au urmat 18 zile de foc, multe dintre ele petrecute în totalitate în spital, pentru că foarte mulți pacienți erau în stare critică și orice secundă conta. Într-un final, echipa medicală românească s-a întors în efectiv complet și sănătos în România.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

A doua zi după ce au ajuns în țară au fost anunțați că Moldova are nevoie de ajutor.
„- Eu merg, a zis imediat Maria.
– Dar tocmai ce te-ai întors din Italia, nu vrei să stai acasă o perioadă să te odihnești?
– Vreau să merg în Moldova, pentru că Moldova e acasă! Dar nu să mă odihnesc, ci să-mi ajut frații.”

La câteva ore după anunț, echipa medicală românească era gata de îmbarcare spre Cahul, Republica Moldova, unde alți bolnavi, așteptau îngrijirea de care aveau atâta nevoie.
Maria, acest înger salvator, mereu cu zâmbetul pe buze, a fost printre primii care s-au urcat în avion.

„- Nu îți e teamă, Maria?
– Teamă? Deviza noastră este ‘Cu viața mea apăr viața’. Cum să-mi fie teamă?”

Ea este Maria, o femeie extraordinară, pe care o veți găsi mereu optimistă și gata să sară în ajutor, așa cum sunt de fapt toți Salvatorii noștri, în ciuda dramelor pe care le trăiesc și pe care le poartă doar în sufletele lor!

Povestea Mariei a fost prezentată pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne din România. Sute de oameni au comentat acțiunea Mariei, iar esența comentariilor se poate reduce la unul singur: „Felicitari!!! Respect! Vă așteptăm acasă sănătoși! Suntem mândri de voi!!”

Distribuie acest articol