Mama unui român mort în străinătate nu crede că în sicriu era fiul ei: „Nu ne-au lăsat să deschidem capacul”

Gabriela, o mamă româncă îndurerată, refuză să creadă că fiul ei este mort, chiar și după ce sicriul care se presunpune că ar conține trupul neînsuflețit al tânărului a fost adus în țară din Germania.

Ionuț a plecat în străinătate în urmă cu 3 ani să-și caute de muncă. Nimeni nu se aștepta la tragedia care avea să urmeze

La puțin timp după ce a ajuns în Germania, băiatul a dispărut brusc și nimeni nu a mai știut nimic de el. Recent, el a fost găsit decedat într-o pădure.

Descoperirea macabră a fost făcută într-o zonă izolată, unde un trecător a dat peste trupul neînsuflețit al tânărului, în apropierea căruia se afla un rucsac plin cu acte personale și diplome care confirmă identitatea lui Ionuț.

În urma verificărilor, autoritățile germane au stabilit că Ionuț s-a sinucis.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Am sperat mereu că îl voi găsi pe Ionuț viu și nevătămat. Nu pot să cred că s-a întâmplat asta, tot ce vreau este să știu adevărul despre ce i s-a întâmplat cu adevărat”, a spus femeia îndurerată.

Mai mult, ea nu crede că în sicriul pe care l-a primit din Germania se afla trupul fără viață al fiului său. Femeia a făcut înmormântarea, dar nu a putut să vadă trupul copilului ei:

„Nu am putut desface capacul la sicriu, mi s-a spus că este caz penal”, a spus ea.

1200-2024040812596 (5)
Gabriela și fiul ei, Ionuț. Sursa foto: Acces Direct

Femeia a primit, de asemenea, hainele și încălțămintea lui Ionuț pe care le avea în momentul în care a fost găsit corpul fără viață:

„Erau niște adidași mari, el avea numărul 37… Eu nu am recunoscut îmbrăcămintea, a venit un hanorac și cu blugi trei sferturi, el nu purta așa ceva.

El mergea la serviciu cu blugi negri, lungi, nu așa trei sferturi. Eu nu cred că el este mort. Mie inima îmi spune că nu e mort, El își lua încălțăminte de la copii”, a mai spus mama lui Ionuț la Acces Direct.

Pe lângă îndoielile legate de îmbrăcăminte și încălțăminte, familia se confruntă și cu absența unor documente ale băiatului, cum ar fi certificatul de naștere sau buletinul.

Mătușa lui Ionuț a subliniat discrepanțele și lacunele din povestea morții nepotului său întrebându-se unde sunt restul documentelor sale personale, precum și telefonul mobil.

„Vă spun că eu am fost la înmormântare și este un sicriu normal, din lemn, avea niște negrese cu autofiletantă pe margine. Era normal. Eu nu pot să spun ce era înăuntru că nu ne-a dat voie să deschidem.

Doamna aceea din Germania a spus că l-a găsit în pădure cu portofelul și contractul de muncă. Unde era telefonul lui, certificatul de naștere sau buletinul? Toți avem telefoane, îi lipsesc toate documentele”, a spus mătușa tânărului.

În timp ce Gabriela și familia sa continuă să caute răspunsuri la îndoielile lor, cazul subliniază complexitatea emoțională și birocratică cu care se pot confrunta familiile celor decedați în străinătate.

Distribuie acest articol