Marius Lupașcu, consilier comunal Mișcarea 5 Stele: „Nimeni nu este împotriva românilor în Italia, poate doar ei înșiși”

Canalul WhatsApp Rotalianul - Revista Românului din Italia

Italia a votat la ultimele alegeri legislative pentru forţele de dreapta şi cele antisistem, iar partidul populist Mișcarea 5 Stele (Movimento 5 Stelle) a fost marele câștigător al alegerilor din 2018. Voturile primite nu sunt însă suficiente pentru a crea o majoritate în Parlamentul italian, așa că rămâne de văzut cu cine se vor alia membrii Mișcării, pentru a obține majoritatea.

Rezultatele, așa cum susțin unii, nu par a avantaja străinii din Italia și implicit nici pe români, în urma declarațiilor controversate a liderilor partidelor care au câștigat recentele alegeri.

- Continuarea după publicitate -

Dacă și cât va afecta un guvern de dreapta pe românii din Italia, ne spune Marius Daniel Lupașcu, consilier comunal din partea Mișcării 5 Stele, ales la Pinerolo, lângă Torino:

Sunt consilier de doi ani la primăria din Pinerolo din partea Mișcării 5 Stele, m-am născut și am crescut la Suceava, în România, dar trăiesc în Italia de 18 ani și pot să vă asigur de un singur lucru: dacă aș fi perceput vreodată sentimente de ură, rasism sau xenofobie în Mișcarea din care fac parte, nu aș fi candidat niciodată! Acest lucru este valabil atât la nivel de program național cât și la nivel uman în rândul membrilor Consiliului Comunal din care fac parte.

În ce privește imigrația, o mare parte din mass media a manipulat informația în defavoarea Mișcării noastre. Mișcarea 5 Stele din Italia nu este împotriva imigrației, este împotriva imigrației clandestine, a celor care ajung în Italia și comit ilegalități, a celor care nu respectă legea și nu se conformează regulilor statului pe teritoriul căruia se află. Cetățenii români din Italia nu au de ce să își facă probleme atât timp cât respectă legile acestui stat. Dar, din nefericire, oamenii își fac idei greșite în urma informațiilor distorsionate care sunt difuzate în presă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Aruncăm cu vorbe fără să le înțelegem sensul și esența, „populism” nu înseamnă extremism, nu este rasism și ură îndreptată împotriva străinilor, este grijă pentru țara ta, pentru siguranța ta și a copiilor tăi. Să luăm exemplul Americii, americanul este un mare patriot, el își dă viața pentru patria sa și este admirat pentru aceste crezuri. În Italia, când apare un Salvini care strigă pentru integritate și siguranță, este numit fascist și rasist. Dar cuvântul rasist astăzi este folosit cu diverse conotații și sensuri alterate.

Orice străin este bine venit în Italia, orice persoană sosită aici cu ideologii, mentalități, obiceiuri și tradiții diverse îi sunt acceptate atât timp cât acestea nu afectează societatea italiană băștinașă. Dacă tu vii în Italia și încerci să îți impui cu forța mentalitățile și tradițiile la nivelul statului devii automat un cetățean nedorit, o comunitate privită cu teamă. Suntem pe teritoriul unui stat străin, suntem oaspeți și trebuie să ne comportăm ca atare. Dacă nu vom respecta legile, dacă nu ne vom supune regulilor acestui stat ba chiar vom încerca să i le impunem pe ale noastre atunci da, vom suferi acte de rasism îndreptate împotriva fiecăruia dintre noi.

Adeziunile majorității românilor sunt pentru politica de dreapta în urma unui mic sondaj pe care noi l-am făcut în rândurile comunității noastre. Pe primul loc în preferințele românilor din Italia se situează Movimento 5 Stelle urmat de alianța formată de Forza Italia, Lega Nord și Fratelli d’Italia, iar în ultimul rând, românii din Peninsulă simpatizează cu Partidul Democrat. Cum comentați aceste tendințe?

Da, nu este nici o mirare, dacă ați observat electoratul român din Italia s-a definit mereu ca un electorat cu adeziuni de dreapta, când sunt alegeri în România voturile din diaspora sunt mereu pentru partidele și alianțele de dreapta. Ceea ce a promis Partidul Democrat în campania electorală era de puțin interes pentru români, fiind cetățeni europeni promisiunile PD-ului în ce privește străini din Italia nu prea i-au interesat pe conaționalii noștri, nu le reprezentă interesele în mare măsură. Cetățenii români care au emigrat au făcut-o pentru  un loc de muncă de care în țara lor nu mai beneficiau, au făcut-o în speranța și cu dorința de a trăi liniștiți, fără grija zilei de mâine și în siguranță, cam astea le-ar fi suficiente românilor să trăiască în liniște și pace cu ei înșiși și cu cei din jurul lor iar aceste lucruri au fost și sunt garantate de Mișcarea politică pe care o reprezint.

Avem mai mult decât oricând nevoie de reprezentanți care să dea glas problemelor cu care se confruntă comunitatea noastră de aici, din Italia. De ce credeți că reușim foarte greu să avem oameni care să ne reprezinte cu succes și credibilitate în instituțiile italiene?

- Continuarea după publicitate -

În politică am intrat în 2002, când România nu era în Uniunea Europeană și permanența pe teritoriul italian a unui cetățean român era oarecum încă dificilă, fiind obligatorie deținerea unui permis special de ședere din partea statului italian (permesso di soggiorno). La vremea respectivă, am încercat să fac un mic centru comunitar, un birou informativ, mai bine zis, care să ajute comunitatea românilor să înțeleagă cum trebuie procedat pentru obținerea permisului respectiv și a altor drepturi dar nu am avut susținere din partea nimănui, am făcut apeluri la instituții românești de la care nu am primit răspuns.

Acum însă românii aici, în Italia, ca și în restul țărilor comunitare, au multe drepturi, problema este alta: nu știm că le avem sau nu știm să ni le cerem! Românilor le place mult să se victimizeze, să abordeze un statut defensiv în loc să acționeze pentru a se afirma ca și comunitate și pentru a-și trimite reprezentanți în administrația italiană. Dacă unul dintre noi încearcă să facă ceva, primul lucru la care trebuie să se aștepte din partea comunității noastre sunt criticile și scepticismul: „cine mai este și ăsta?” „ce și cât câștigă el din treaba asta?”, fără să se gândească la faptul că persoana respectivă poate ajuta și poate duce mai departe, acolo unde trebuie să ajungă, cuvântul, glasul, doleanțele comunității noastre. Românii ar trebui să fie mândri când unul dintre noi ajunge să aibă o funcție politică sau administrativă, dar contrar acestor interese se simte mult lipsa de susținere din partea comunității, oamenii nu înțeleg că pe lângă un comportament integru avem nevoie și să dovedim că suntem uniți și omogeni. Doar atunci italienii ne vor privi cu admirație și respect.

Când am fost ales consilier comunal la Pinerolo cu doi ani în urmă, campania mea electorală m-a costat, vă mărturisesc sincer, doar 27 de euro, costul pliantelor informative, pe care le-am împărțit în rândurile oamenilor. Dar pe lângă puținii bani am investit însă mult timp. Timp ca să merg în mijlocul oamenilor, să mă informez și să-i informez, să le transmit informația clară și nealtereată și să-i conving de cinstea și bunele mele intenții. Jumătate din timpul pe care înainte îl dedicam familiei mele, acum îl petrec la activitățile și acțiunile politice la care iau parte. Nu este chiar atât de ușor să ajungi ca român într-o funcție administrativă din cadrul unei instituții de stat italiene dar nici imposibil.

 

Marius Daniel Lupașcu, consilier comunal la Pinerolo, provincia Torino – Italia

Proiecte, acțiuni în favoarea comunității românești pe care o reprezentați?

- Continuarea după publicitate -

Am fost foarte mândru când am oficiat o căsătorie între cetățeni români, aici la Pinerolo. Apoi am fost trimis în Bosnia-Herzegovina din partea comunității italiene într-o localitate înfrățită cu Pinerolo. Acolo am dus și mesajul românilor noștri de aici, din comunitate. O experiență frumoasă pentru mine de care îmi amintesc cu drag. Susțin, cât atribuțiile care îmi revin îmi permit să o fac, toate proiectele românești depuse la primăria noastră în vederea finanțării. În curs de concludere am un proiect de înfrățire a orașului Suceava cu Pinerolo, am făcut deja demersurile la Suceava iar acum am obținut și adeziunea părții italiene. Cât de curând trebuie să merg în țară pentru a finaliza acțiunea. Visul meu este să pot promova aici, în Italia, regiunea Bucovinei cu frumusețile și obiectivele turistice pe care le deține. Pe de o parte mulți italieni nu știu de unde venim, nu au habar ce țară frumoasă avem și din ce locuri mirifice ne tragem, pe de altă parte turismul ar ajuta mult zonele sărace ale României, consider că este o sursă economică viabilă pentru țara noastră. Doar că dacă se continuă cu tăierea pădurilor în ritmul în care se face în prezent, nu știu sincer ce va mai rămâne din toate astea.

Ce le recomandați cetățenilor români de pe teritoriul Italiei în momentul de față?

În primul rând le spun să nu le fie niciodată rușine în fața nimănui să recunoască și să spună că sunt români. Să fie mereu onești, responsabili și mândri de originile lor. Niciodată nu m-am prezentat cu numele „Mario” așa cum îmi spun italienii, eu tuturor le-am spus că mă numesc Marius și că sunt român. Poate la început te privesc un pic cu neîncredere și atunci depinde doar de tine să le arăți ce persoană ești cu adevărat. Odată convinși de cinstea și corectitudinea ta, te vei bucura de tot respectul lor.

Le recomand să se informeze mai mult, să fie conștienți de drepturile pe care le au aici, în Italia și să profite de acestea. Și să ne susținem unii pe alții în acțiunile noastre, italienii ne vor privi cu încredere și admirație doar când le vom demonstra că putem fi o comunitate unită și avem aceleași obiective. Le recomand de a fi în bună pace cu toți cei din jurul lor, indiferent de naționalitate, de a munci și a trăi în legalitate pe teritoriul statului care îi ospitează.