Mașina unei badante din Italia, incendiată de bătrânul asistat care era îndrăgostit de ea

Un bărbat în vârstă de 70 de ani, Marco Mazzocco, din Cesena a fost acuzat că l-ar fi ajutat pe un bătrân de 81 de ani să persecute și să incendieze intenționat mașina fostei sale îngrijitoare, o femeie în vârstă de 57 de ani.

Se pare că pensionarul era îndrăgostit de îngrijitoarea sa și a încercat să o pedepsească după ce aceasta a părăsit casa acestuia, în ciuda faptului că el o vedea drept o „iubită”, relatează Corriere Romagna.

Marco Mazzocco, împreună cu un complice în vârstă de 69 de ani, a pus la cale un plan diabolic.

Au închiriat o mașină pentru a nu fi recunoscuți, iar apoi au furat Opel-ul îngrijitoarei în timp ce femeia se afla la muncă. Au dus mașina în zona rurală San Giorgio, unde i-au dat foc. Foto mai jos:

photo_2023-04-15_11-28-16

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Bărbatul de 69 de ani, considerat complice, a negat apoi acuzațiile prin avocații săi, Alessandro Sintucci și Antonio Baldacci.

Un carabinier care a investigat cazul a prezentat în instanță probele adunate, inclusiv înregistrările telefonice care conțin numeroase apeluri între cei doi infractori.

O mărturie surprinzătoare a fost cea a unei femei care lucra ca menajeră pentru bătrânul de 81 de ani.

Aceasta a declarat în fața judecătorului că pensionarul i-a oferit bani pentru a se alătura planului și că, în fața refuzului său, a sunat la un cunoscut de origine albaneză care locuia în Ravenna pentru a-i cere același tip de ajutor.

Sentința este așteptată în următoarea ședință de judecată, la mijlocul lunii iulie.

Distribuie acest articol