Un român în vârstă de 32 de ani, stabilit împreună cu familia în Italia, s-a trezit dintr-un lung coșmar după ce a zăcut cinci săptămâni la secția de Terapie Intensivă a Spitalului San Donato din Arezzo, fiind bolnav de Covid. Conform Corriere Fiorentino, medicii italieni au declarat despre conaționalul nostru: „A fost unul dintre cele mai grave cazuri pe care le-am avut.”
Daniel Bogdan este muzician, a studiat în România, la Conservator. În Italia însă a lucrat ca muncitor, iar acum este șomer.
Unul dintre cele mai dificile cazuri cauzate de coronavirus, așa a fost definit cel al lui Daniel, care a petrecut cinci săptămâni la terapie intensivă, în comă farmacologică și apoi traheostomizat (intervenţie chirurgicală prin care se asigură respiraţia bolnavului direct printr-un orificiu creat la nivelul traheei cervicale – n.r.). A urmat apoi pentru Daniel o recuperare lentă și perioada de reabilitare, înainte de a se întoarce acasă, cu câteva zile înainte de Crăciun.
„La sfârșitul lunii octombrie a început să facă febră. A luat medicamente și s-a simțit mai bine, dar nu s-a vindecat. După ceva timp, eram la plimbare în parc și el s-a simțit deodată foarte obosit. Gâfâia ca un bătrân și a trebuit să se așeze. Când am ajuns acasă l-am sunat pe doctor a văzut că nu avea febră și i-a dat de luat alte medicamente. Nu au ajutat. După câteva zile, a trebuit să sun la 118. De data aceasta starea lui era evidentă, oximetrul (aparat pentru determinarea cantității de oxigen din hemoglobină în sângele periferic – n.r.) indica o valoare de 20%. Medicii de la salvare s-au gândit pentru o clipă că e defect aparatul, dar apoi l-au dus de urgență la spital, cu ambulanța”, a povestit Marcel, tatăl lui Daniel Bogdan.
Marco Feri, directorul secției de Terapie Intensivă de la spitalul San Donato din Arezzo, a spus despre cum a evoluat terapia și recuperarea lui Daniel:
„Pe 2 noiembrie, condițiile în care a ajuns la spital erau cu adevărat grave. L-am intubat imediat pentru că prezenta o formă de pneumonie Covid-19 care ne-a îngrijorat în mod deosebit. După mai mult de două săptămâni starea lui s-a îmbunătățit, l-am extubat și l-am trezit. A fost printre cele mai grave cazuri pe care le-am avut.”
Daniel însă nu putea respira cu aparatul și pe 26 noiembrie a fost necesară o traheostomie, rămânând în această stare până când a fost transferat la secția Interne.
„Am înțeles imediat că era unul dintre cele mai dificile cazuri legate de Covid-19 dintre cele care au ajuns la noi – a declarat Gino Parca, director de medicină internă la Spitalul San Donato. „La noi a fost internat pe data de 9 decembrie. Am închis traheostomia care i se practicase și am început perioada de reabilitare. Rămăsese nemișcat timp de cinci săptămâni. Apoi, încet, încet, a început să meargă din nou. După alte 15 zile de spitalizare am putut să-l externăm, dar am continuat să-l urmărim cu controale periodice. Istoria sa confirmă cât de mult mai avem de învățat despre Covid-19 și cum riscul nu este doar pentru persoanele în vârstă.”
Marcel, tatăl bărbatului bolnav a povestit că acasă, soția sa Anna și fiica Loriana erau și ele pozitive la coronavirus. „Am trăit cu teroarea că îmi puteam pierde toată familia, dacă ar fi murit, care ar fi fost sensul vieții mele?” Medicii și asistentele îl sunau în fiecare zi: „Și eu în fiecare zi mă uitam la telefon ca un copil. Nu voi putea niciodată să mulțumesc personalului sanitar care m-a ținut la curent spunându-mi cum fiul meu continua să fie în viață și să facă pași mici, foarte mici, înainte. Mi-l arătau pe telefonul mobil. Erau cu el, îl mângâiau de parcă ar fi fost un copil. Chiar dacă nu auzea, vorbeau cu el. Nu erau oameni simpli, ci îngeri!”
Daniel Bogdan a părăsit spitalul pe data 23 decembrie. Tatăl Marcel s-a întors și el la munca sa, livrează lapte și îngrijește o mică livadă. Familia este din nou împreună: „Daniel este bine și nu prea, se simte încă obosit. Merge în parc, dar nu poate face mai mult decât o mică plimbare. Se gândește-te la muzica lui. Problemele pe care le-a avut înainte de coronavirus au rămas, dar între timp a luptat și a câștigat o bătălie pe care nici nu știa că va trebui să o înfrunte. Îi mulțumim lui Dumnezeu că l-a lăsat în viață, dar și tuturor medicilor și asistentelor care au salvat viața fiului nostru.”
Daniel nu își amintește nimic din cele cinci săptămâni de boală, dar tatăl lui nu le va putea uita niciodată: „Cu 20 de ani în urmă o ambulanță l-a luat pe tatăl meu de acasă și nu s-a mai întors, mi-a fost frică să nu se întâmple și cu fiul meu la fel”, a mărturisit tatăl bărbatului bolnav. „Până într-o zi, când m-a sunat medicul și mi-a spus că și-a revenit. Am fugit la spital și pentru prima dată după mult timp am reușit să schimbăm câteva vorbe. Deoarece nu era alt pacient în salon, am dormit cu el înainte să-l aduc acasă. Nu mi-aș fi putut imagina pentru mine un cadou mai frumos.”
