Melania Cotoi, românca din Florența care candidează la alegerile locale din orașul italian

Melania Cristina Cotoi este președinta asociației Alter.NATIVA – Associazione Culturale din Florența din Italia și desfășoară o activitate de ghid turistic în regiunea orașului respectiv. Extrem de activă pe plan social în comunitatea românească din acest oraș, românca Melania Cotoi este cunoscută și apreciată și de autoritățile administrative locale italiene.

Sub patronajul și cu sprijinul primăriei din Florența, la inițiativa româncei, a fost inaugurată la sfârșitul lunii ianuarie din acest an o placă comemorativă în cinstea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată în Piazzale di Porta Romana, în fața ultimei reședințe de la Florența a domnitorului român.

Recent, Melania Cristina Cotoi și-a anunțat candidatura la alegerile locale din 26 mai, 2019 și scria pe profilul său de Facebook:

„Eu, care nu am mai făcut politică, dar care cred într-o politică dedicată oamenilor, în interesul cetăţenilor, am decis să mă alătur intereselor oraşului în care am ales să- mi petrec următorii ani din viaţă, de a face ceva concret. Florenţa este, prin definiţie şi tradiţie, un oraş al ospitalităţii şi generozităţii.

Îmi doresc un oraş în care oamenii să trăiască liniştiţi şi fără frică. Îmi doresc un oraş în care oamenii se recunosc şi se respectă între ei. Îmi doresc un oraş curat, primitor şi atent la necesităţile fiecăruia.

În ultimii ani am luptat ca şi ceilalalti ca mine să se implice mai mult. Ce s-a putut realiza s-a făcut cu mari eforturi şi multă încredere. Experienţa ultimilor ani mi-a demonstrat că totul este posibil şi se poate realiza. Într-o perioadă atât de dificilă a societăţii noastre care este plină de prejudecăţi, eu am găsit porţile deschise. Nu mi-am închipuit că lupta mea de a- mi putea exprima cu demnitate identitatea şi apartenenţa mea la o cultură şi un neam, se poate transforma într-o candidatură.

Am acceptat să mă înscriu pe lista civică ce-l susţine pe Dario Nardella deoarece mi-a demonstrat că politica lui este una sănătoasă, atentă şi sensibilă, fără prejudecăţi, fără etichete, pentru o mai bună convieţuire, în interesul cetăţenilor. Eu îmi doresc să continui ce am făcut până acum, să dau încredere oamenilor şi să ofer momente în care cultura şi identitatea fiecărei persoane să reprezinte instrumentul cel mai potrivit pentru a fi recunoscut şi respectat.

Eu îmi doresc să mă simt bine în oraşul în care trăiesc, să fiu mândră de rădăcinile mele şi să transmit copilului meu tot ce am purtat cu mine. Multiculturalismul reprezintă bogăţia noastră, este patrimoniul tuturor.

Îmi doresc ca și comunitatea românească să fie activă şi să conştientizeze că o reală integrare include şi participarea la viaţa civică ce îi dă dreptul de a cere şi de a schimba ceea ce nu ne place. Neparticiparea înseamnă izolare.

Fiecare dintre noi are datoria de a fi activ şi responsabil faţă de comunitatea sa, de oraşul său adoptiv, de semenii săi, de generaţiile viitoare.”

Dezvelirea plăcii comemorative dedicată domnitorului A.I.Cuza la Florența, în Italia. Melania Cristina Cotoi alături de ambasadorul României, George Bologan și primarul orașului Florența. Foto: Andrea Vannucci
 
 
Formația Ritmix din Torino