Menajeră română din Italia denunțată pentru furtul unor bijuterii de mii de euro din locuința în care lucra

O femeie de naționalitate română, rezidentă în localitatea Schiavonea di Corigliano, situată în provincia Cosenza din Calabria, a fost denunțată la Parchetul din Castrovillari pentru furt după ce în locuința sa au fost găsite mai multe bijuterii furate, dar și o sumă mare de bani a cărei proveniență nu a putut s-o explice.

Potrivit ziarului italian Gazzetta del Sud, o femeie rezidentă în localitatea Cassano del Jonio, din aceeași provincie menționată mai sus, s-a prezentat în urmă cu câteva zile la carabinieri pentru a denunța un furt în valoare de câteva mii de euro din locuința sa amplasată în complexul Laghi di Sibari din oraș.

Militarii au constatat că este vorba despre sustragerea a mai multor obiecte de valoare din imobil, printre care bijuterii, argintărie și ceasuri de lux, într-un moment în care proprietari erau plecați de acasă.

În urma verificării imaginilor video înregistrate de camerele de supraveghere instalate în complexul de locuințe, anchetatorii au putut observa o femeie care se învârtea în mod suspect, în jurul orei la care a avut loc furtul, prin preajma locuinței respective.

Ulterior, femeia a fost identificată ca fiind menajera proprietarilor, o româncă în vârstă de 43 de ani, și s-a constatat că serviciile sale nu fuseseră solicitate la acea oră în locuința respectivă, motiv pentru care a devenit principala suspectă în acest caz.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Carabinierii au decis astfel să efectueze o percheziție în locuința româncei, care locuiește în localitatea Schiavonea di Corigliano, unde au găsit o mare parte din obiectele de valoare furate din locuința în care lucra ca menajeră. 

Mai mult, oamenii legii au descoperit și alte bijuterii, care nu proveneau din același furt, precum și aproape 9 000 de euro în numerar, o sumă pe care conaționala noastră nu a reușit să o justifice în fața carabinierilor și care i-a fost confiscată din acest motiv.

Conform art. 624 bis din Codul Penal italian, românca riscă acum să primească o pedeapsă cu închisoarea între patru și șapte ani, precum și o amendă între 927 și 1 500 euro.

Distribuie acest articol