Merge în pelegrinaj, se simte rău și apoi dispare din spital. Apelul unei femei românce pentru a-și găsi fratele

Robert Cristian Neculau, 48 de ani.

Robert Cristian Neculau, cetățean român în vârstă de 48 de ani, originar din Galați dar care trăiește la Roma, în zona Porta Portese, a plecat în data de 20 august 2017 într-un pelegrinaj organizat de asociația „Figlia Di Sion”, un centru de asistență din Roma pentru adulții aflați în dificultate.

În timpul acestui pelegrinaj conaționalul nostru s-a simțit rău și a fost internat de urgență la spitalul din Sulmona iar apoi, în data de 29 august, a fost transferat la spitalul San Salvatore din L’Aquila.

Potrivit celor relatate prin telefon pentru redacția noastră de către Iuliana Neculau, sora lui  Robert, conaționalul nostru a părăsit spitalul din L’Aquila fără consimțământul medicilor în data de 12 septembrie 2017 iar de atunci nu se mai știe nimic de el.

La momentul dispariției, așa cum au relatat persoanele care erau internate cu Robert în spital, bărbatul era îmbrăcat doar într-o pijama și nu mai avea alte obiecte personale asupra sa.

„Eu l-am căutat și la Caritas-ul din L’Aquila dar mi-au spus că nu a venit la ei. Am anunțat chiar și poliția și l-am pus și pe site-ul emisiunii Chi L’Ha Visto?”, spune sora lui Robert care face un apel către comunitatea românească din Italia pentru a fi ajutată să-și găsească fratele dispărut.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Oricine are informații despre acest bărbat este rugat să o sune pe Iuliana, sora lui Robert Cristian Neculau la numărul de telefon 389 346 6063 sau să sune la numărul 112 pentru a anunța carabinierii sau 113 – poliția.

Bărbatul era îmbrăcat doar într-o pijama la data dispariției și este posibil să fi avut și o bluză roșie cu el. Are 1,75 metri înălțime, ochi albaștri, chelie și barbă iar în ziua când a plecat din spital se afla într-o stare de confuzie sau depresie, potrivit celorlalte persoane internate.

Robert Cristian Neculau

Sex: Masculin
Vârstă: 48 ani (la momentul dispariției)
Naționalitate: Română
Statură: 175 centimetri
Ochi: albaștri
Culoarea părului: chel
Dispărută din: L’Aquila
Data dispariției: 12 septembrie 2017

Distribuie acest articol