Mihaela, românca din Italia care și-a pus viața în pericol pentru a opri un răufăcător

Mihaela Maria Ispas este româncă și trăiește de 15 ani în Italia, la Grottammare, în provincia Marche. La începutul acestei luni, Mihaela a reprezentat un exemplu pentru toți cetățenii orășelului italian în care locuiește. Ea a reușit, înarmată cu curaj și determinare, să oprească gestul unui infractor care tocmai furase geanta unei femei vârstnice.

Era în plină zi când Mihaela a ieșit din blocul unei prietene căreia îi făcuse o vizită. Abia ajunsă în stradă, a auzit strigătele disperate ale unei femei care avertiza că i s-a furat geanta și a văzut un bărbat înalt și robust care alerga în direcția opusă. Fără să stea nicio clipă pe gânduri, românca noastră a lăsat jos, pe trotuar, ce avea în mână și s-a năpustit în fața infractorului blocându-i calea.

Într-un interviu acordat publicației La Nuova Riviera, întrebată cum de s-a hotărât să intervină, românca a răspuns: „Trebuie, suntem obligați să sărim în ajutor, nu putem rămâne indiferenți când se întâmplă o astfel de faptă. Așa ceva mi se poate întâmpla și mie sau oricui altcuiva.”

Mihaela a reacționat din instinct, fără să se gândească că infractorul ar fi putut să fie înarmat și fără să realizeze că ar fi putut să o lovească. Curajoasă, s-a pus în fața lui și i-a smuls geanta din mână, iar în acest timp s-a apropiat de ei și vânzătorul de la taraba cu legume și fructe din apropiere, care a asistat la întreaga scenă. Abia a recuperat geanta din mâinile hoțului, Mihaela s-a pus pe fugă și uitându-se în urmă a văzut cum vânzătorul încerca să îl imobilizeze pe infractor.

Nu a reușit, iar hoțul a reușit să scape și să se facă nevăzut. Reproșul româncei noastre este adresat tuturor celorlalte persoane care se aflau în apropiere și care, deși au asistat la cele întâmplate, nu au intervenit pentru a-l opri pe răufăcător: „Erau multe persoane în jurul nostru, dar nimeni nu ne-a sărit în ajutor. Dacă mai era cineva care să-l ajute pe Marco (vânzătorul – n.r.) hoțul era ținut pe loc și predat poliției.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Românca i-a dus apoi geanta victimei, o bătrână care a fost izbită la pământ de infractor în timpul jafului.

În anul 2008 Mihaela Ispas a primit cetățenia italiană. La întrebarea reporterului italian dacă se simte mai mult româncă sau mai mult italiancă, Mihaela, simpatizantă a politicii lui Matteo Salvini, a răspuns: „Suntem cetățeni ai acestei lumi și trebuie să fim apreciați după cum ne comportăm, nu după naționalitate, religie sau culoarea pielii.”

Distribuie acest articol