Mihai, îngrijitor de bătrâni în Italia: „Nu m-am gândit în viața mea că voi face meseria asta”

Peste 850 de mii de persoane lucrează în Italia cu contract de muncă în sectorul îngrijirii la domiciliu. În realitate numărul se ridică la aproape două milioane. Procentul femeilor este predominant, constituind 89% dintre cei care își oferă serviciile ca asistenți familiali, dar nu lipsesc nici bărbații, iar printre ei se numără și mulți români.

Mihai Afilipoaiei este unul dintre aceștia și povestea sa de „badant” în Italia ne este prezentată de publicația Lenius.

Mihai a venit în Italia împreună cu soția în anul 2003, după ce afacerea familiei, un atelier de tâmplărie, a fost mistuită de un incendiu. „Nici astăzi nu am descoperit cauzele incendiului, de la ce s-a declanșat”, a spus conaționalul nostru.

Astfel, în 2003, eu și soția mea ne-am mutat în Abruzzo. Ea a fost învățătoare în România, dar salariul ei nu era suficient pentru a ne întreține copiii, care pe atunci erau încă în liceu. Ne-am tot gândit cum să facem să fie bine pentru copii, ne-am străduit să luăm decizia corectă pentru ei.”

- Continuarea articolului după publicitate -

Iniţial, soţia lui Mihai a lucrat ca îngrijitoare, iar el în agricultură: „Lucram de la ora 6:00 dimineaţa și până până la 11 seara, uneori. Era o muncă istovitoare. La vremea respectivă am suferit o fractură la spate care mi-a afectat în mod grav sănătatea. Chiar și acum sunt nevoit să suport consecințele. Corpul meu este ca ceș al unui bărbat mult mai în vârstă.”

După un an și jumătate, cuplul s-a mutat în Emilia Romagna: „Angajatorul soției mele s-a stins din viață și, datorită ajutorului nepoatei sale, și-a găsit un loc de muncă în Romagna, unde am urmat-o și eu”.

În Emilia Romagna Mihai a început și el să lucreze ca îngrijitor. „Mai bine de trei an am îngrijit un domn și a fost o experiență extrem de solicitantă. Striga zi și noapte, țipa, de sute, de mii de ori! Îmi tot repeta numele: ‘Michele, Michele’… Mă duceam la el să văd de ce anume are nevoie și spunea că nu m-a strigat. Nu m-am gândit în viața mea că voi face meseria asta. Nu pot să spun că nu eram în stare, dar nu era nici pe departe viața pe care mi-o imaginasem.”

Ulterior, Mihai a făcut diverse meserii sezoniere, apoi s-a hotărât să urmeze un curs și să obțină calificarea de OSS (operator socio-sanitar): „M-am gândit că aș fi putut să mă specializez, dacă tot aveam grijă de ceilalți. O vreme am lucrat într-o clinică, dar apoi am ales să revin la activitatea de îngrijitor.”

- Continuarea articolului după publicitate -

Între timp, copiii lui s-au mutat și ei în Italia: „Astăzi au 35 și respectiv 37 de ani, locuiesc la Taranto. Băiatul este contabil, fata este căsătorită, are trei copii și își ajută soțul în afacerea lui. Au studiat amândoi, ba chiar fata și-a luat o a doua diplomă când s-a mutat aici. În fiecare vară, după școală și apoi facultate, veneau în Italia să lucreze. Au fost întotdeauna foarte serioși, harnici și responsabili. Din clasa întâi și până la liceu, fiul meu a fost mereu fruntașul clasei. O singură dată, a fost al doilea, dar apoi a revenit pe primul. În România școala este foarte competitivă și dificilă. Ei sunt mândria mea!”

Mihai are în prezent un loc de muncă part-time: „Am contract cu o agenție care se ocupă de îngrijitori. Maria Grazia, doamna de care am grijă, are 88 de ani, iar înaintea mea a schimbat 5 sau 6 badante, dar nu a rămas nimeni, ca nu i-a plăcut niciuna. În schimb, eu sunt cu ea de șase ani”.

În Romagna Mihai și soția lui au închiriat o casă, iar viața lor e una liniștită. „Ne-am simțit mereu bine aici, nu am avut niciodată probleme deosebite cu localnicii. În multe privințe ne asemănăm cu ei. Până înainte de pandemie viața noastră socială era mult mai activă. Am participat la diverse activități ale Asociației România Mare, care reprezintă țara noastră aici. Am fost la școala de muzică, îmi place să cânt la saxofon și la clarinet. Acum totul s-a schimbat.”

Ideea întoarcerii în România devine pentru cei doi români din ce în ce mai îndepărtată „Când o persoană se naște într-o țară, oriunde ar merge, un mic din suflet va rămâne pe veci în locul natal. Suntem dintr-un oraș mic, care se transformă încet, încet într-un loc de vacanță. La început credeam că ne vom întoarce repede în România, cel puțin după câțiva ani, după ce am economisit niște bani pentru educația copiilor noștri. Acum nu cred că se va întâmpla asta.

- Continuarea articolului după publicitate -

Dacă nu ar fi fost acel incendiu, astăzi aș fi o altă persoană, cu o altă viață. Cea mai mare satisfacție a mea este împlinirea copiilor mei. Cine știe, poate ne mutăm la ei, în Taranto avem un apartament care este tot al nostru”.

Articolul în limba italiană, semnat de Barbara Gnisci, îl puteți citi aici: https://www.lenius.it/storie-di-badanti-mihai/

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos